O echipă de cercetători israelieni a dezvoltat o platformă de tipul rinichi-pe-cip pentru a testa eficacitatea medicamentelor, a anunţat luni Universitatea Ebraică din Ierusalim (HUJI), potrivit Xinhua.


Această tehnologie inovatoare permite dezvoltarea rapidă a unor medicamente cu ajutorul tehnologiei cipurilor bionice, fără a mai fi nevoie de teste efectuate pe animale, scrie Agerpres.

Platforma, dezvoltată în cadrul unui nou studiu publicat în revista Science Translational Medicine, conţine senzori minusculi care oferă informaţii despre efectele directe ale medicamentelor asupra ţesutului uman.

Senzorii încorporaţi în ţesutul uman permit măsurarea în timp real a ratei metabolismului din ţesuturi de ficat, rinichi şi cord şi colectarea unor informaţii sigure despre mecanismul de acţiune a medicamentelor şi substanţelor chimice la nivelul rinichilor.

Cu ajutorul noii tehnologii, echipa de cercetători a descoperit un nou mecanism al toxicităţii unuia dintre medicamentele folosite frecvent în chimioterapie - cisplatin - care provoacă leziuni la nivelul rinichilor în cazul a peste 30% dintre pacienţi.

Astfel, noua tehnologie a permis echipei să dezvolte un nou tratament pentru a preveni leziuni ale rinichilor în tratamentele de chimioterapie.

„Este pentru prima dată când cercetătorii folosesc tehnologia organ-pe-cip pentru a dezvolta un tratament de la stadiul iniţial până la studiul clinic fără folosirea animalelor de laborator”, a spus HUJI.

Această tehnologie „nu doar că scurtează timpul în care medicamente esenţiale ajung pe rafturile magazinelor, dar reduc totodată testarea pe animale de laborator, care va duce la economii de fonduri, timp şi suferinţă”, au mai spus cercetătorii.


Farmacist