În România, numărul intervenţiilor chirurgicale deschise îl depăşeşte, în continuare, cu mult pe cel al intervenţiilor minim invazive – aproximativ 10-20% din cazuri – în spitalele publice.

Datele statistice au fost prezentate în cadrul ARCE 2017, cel de-al IX-lea Congres Naţional al Asociaţiei Române pentru Chirurgie Endoscopică (ARCE), desfăşurat la Bucureşti, între 23 şi 25 noiembrie. De asemenea, prof. dr. Ciprian Duţă a fost ales noul preşedinte al Asociaţiei Române pentru Chirurgie Endoscopică pentru anii 2019-2021.

Statisticile arată că în funcţie de patologii s-au înregistrat creşteri constante în perioada 2008-2016 în ceea ce priveşte numărul operaţiilor.

În 2016, din totalul apendectomiilor efectuate, 10,8% au fost rezolvate laparoscopic faţă de anul 2008 când doar 2,22% din cazuri au fost abordate laparoscopic. Procedurile laparoscopice pentru patologii colo-rectale se ridică la 5,6%  faţă de 0,8% în anul 2008. Chirurgia laparoscopică a ficatului a crescut de la 3,56% în anul 2008 la un procent de 6,56, în prezent. În anul 2016, intervenţiile laparoscopice pentru eventraţii se ridică la o cota de 1,56%, pentru patologia rectului însumează 4,7%, pentru diferite hernii însumează 5.18%, iar splenectomiile rezolvate laparoscopic se apropie de 6,46 %.

„Deşi am progresat mult pentru anumite domenii, rămâne, însă, destul de mult de făcut pentru alte patologii. Spre exemplu, pentru patologia gastrică - unde suntem d-abia la 8%, comuna intervenţie chirurgicală de apendicită – doar 10% dintre pacienţi beneficiază de chirurgie laparoscopică, pentru patologia tumorală, dezvoltată la nivelul colonului, a rectului – suntem la 4-5%”, explică prof. dr. Cătălin Copăescu, preşedintele ARCE.

Prof. dr. Cătălin Copăescu, preşedintele ARCE
Prof. dr. Cătălin Copăescu, preşedintele ARCE


Majoritatea cazurilor de colecistectomii şi chirurgie bariatrică – rezolvate laparoscopic

Pentru colecistectomii, standardul de îngrijire îl reprezintă metoda laparoscopică cu 93,48% din totalul intervenţiilor chirurgicale de acest tip, la fel şi pentru chirurgia bariatrică– 96,05% (aproape dublu faţă de anul 2008).

De asemenea, 17,16% din intervenţiile ginecologice au fost efectuate laparoscopic în 2016.

Deşi aparent costul operaţiilor laparoscopice este mai ridicat decât al operaţiilor deschise similare, din cauza instrumentarului şi a liniei video-imagistice, metoda laparoscopică reduce durata medie de spitalizare (DMS) şi durata recuperării, determinând astfel o reducere a costurilor totale cu 20-30% pentru spital. Pentru anumite patologii cum ar fi hernia hiatala şi boala de reflux gastroesofagian, colecistectomia, rezecţiile colo-rectale şi histerectomia, perioada de spitalizare postoperatorie a pacienţilor este redusă cu aproximativ 40%.