Din aceeași categorie
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat adoptarea unor măsuri pentru eficientizarea și modernizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Una dintre acestea vizează publicarea în transparență decizională a unui ordin care introduce o formulă „obiectivă și transparentă pentru evaluarea situațiilor în care capacitatea furnizorilor publici este depășită în cadrul programelor naționale de sănătate”.
Potrivit lui, scopul acestei inițiative este de a întări complementaritatea dintre sectorul public și cel privat, pe baza unor criterii clare și verificabile, și nu a unor „evaluări arbitrare”: „Atunci când capacitatea furnizorilor publici este insuficientă pentru a răspunde nevoilor reale ale pacienților, mecanismele de colaborare cu furnizorii privați trebuie să poată fi activate transparent și predictibil, astfel încât pacienții să aibă acces mai rapid la servicii medicale finanțate de CNAS”, a precizat conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan.
„Vorbim despre programe esențiale pentru pacienții cu afecțiuni grave, precum oncologia, bolile cardiovasculare, radioterapia, investigațiile de înaltă performanță precum PET-CT și multe altele. Obiectivul este ca pacienții să beneficieze de diagnostic și tratament în timp util, cât mai aproape de casă, de familie și de comunitatea în care trăiesc”, a adăugat președintele CNAS.
El a arătat că, la nivel strategic, această măsură contribuie atât la reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți, cât și la valorificarea eficientă a capacităților existente în sistemul de sănătate, în beneficiul direct al celor care au nevoie de servicii medicale esențiale.
Departamente noi
În același timp, conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan a anunțat decizia Consiliului de Administrație al CNAS de a aproba înființarea Departamentului de Farmaco-Economie al instituției. Potrivit lui, noua structură, alcătuită din personal contractual de specialitate – medici, farmaciști și economiști – ar urma să contribuie la utilizarea mai eficientă a fondurilor publice, la optimizarea mecanismelor de rambursare și negociere a contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat, precum și la dezvoltarea unor politici de sănătate moderne, bazate pe date și rezultate reale.
„Necesitatea Departamentului de Farmaco-Economie rezultă din evoluția rapidă a terapiilor inovatoare, din creșterea cheltuielilor cu medicamentele și din nevoia de a fundamenta deciziile de rambursare a medicamentelor pe dovezi științifice, rezultate clinice și criterii economice solide”, a menționat președintele CNAS.
Tot cu aprobarea Consiliului de Administrația, a fost înființată și Direcția de Audit Public Intern în cadrul CNAS, prin reorganizarea și consolidarea actualei structuri de audit, o măsură extrem de importantă pentru consolidarea instituțională a CNAS, informează reprezentanții instituției, într-un comunicat de presă.
cnasmasuriprograme de sanatatePeste 1.600 de decizii pentru dispozitive medicale emise de CAS Tulcea în perioada ianuarie-iulie 2026
Aflați care sunt cele mai solicitate dispozitive medicale.
...CNAS: se caută directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe data de 3 septembrie 2026, ora 17.00.
...CMS Cluj: Serviciile stomatologice pentru copii ar trebui decontate integral
Decontarea integrală a serviciilor stomatologie pediatrice este una dintre cele mai importante investiții pe care sistemul de sănătate le poate face în domeniul medicinei dentare, subliniază CMS Cluj
...