Din aceeași categorie
Noile proceduri trebuie să răspundă cât mai bine nevoilor asiguraţilor, în condiţiile în care accesul la servicii medicale este diferenţiat, la ora actuală, în funcţie de judeţ şi localitate, existând inechitate între marile centre universitare ale ţării şi zonele cu deficit de specialişti, se arată într-un comunicat.
„Iniţiativa reprezintă un pas semnificativ către modernizarea şi digitalizarea sistemului nostru de sănătate, iar aceste proceduri unitare vor servi ca fundament pentru eficienţă şi transparenţă. Uniformitatea şi claritatea în aplicarea legislaţiei peste tot în ţară şi faţă de toţi asiguraţii şi furnizorii de servicii medicale garantează un acces mai echitabil al cetăţenilor la servicii medicale în toate regiunile. Suntem hotărâţi să aducem îmbunătăţiri semnificative în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi să creăm un sistem care să ofere servicii de cea mai înaltă calitate”, a declarat dr. Andrei Baciu, preşedintele CNAS.
Grupurile de lucru au în componenţă reprezentanţi din structurile de specialitate ale CNAS şi din rândul caselor de asigurări de sănătate cu cea mai bună practică în domeniu.
anunt cnasmodernizare contractaredecontare servicii medicale