Știri

Colangiopancreatografie endoscopică retrogradă, la Spitalul Județean Arad


Florentina Ionescu
04 Aprilie 2025
Știri
04 Aprilie 2025

Colangiopancreatografie endoscopică retrogradă, la Spitalul Județean Arad


Florentina Ionescu


Spitalul Clinic Județean din Arad introduce o procedură minim invazivă pentru afecțiuni biliare și pancreatice.


O nouă procedură medicală va fi disponibilă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Aceasta se numește ERCP (colangiopancreatografie endoscopică retrogradă) și este o metodă minim invazivă, utilizată pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor căilor biliare și pancreatice, fără a fi necesară o intervenție chirurgicală. Tehnica este destinată, în special, pacienților cu icter mecanic, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției de Consiliul Județean (CJ) Arad.

Procedura va fi efectuată în cadrul Secției Gastroenterologie, într-un spațiu modern, amenajat din fondurile Consiliului Județean, de dr. Sebastian Grada, medic specialist gastroenterolog, supraspecializat în această tehnică la Spitalul Colentina din București.

„Până acum, pacienții din Arad care aveau nevoie de această procedură erau nevoiți să se deplaseze la centre medicale din Timișoara, Oradea sau Cluj. Odată cu introducerea ERCP la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pacienții scapă de drumurile obositoare către alte județe și beneficiază de îngrijire medicală avansată chiar aici, acasă. Investițiile în infrastructura medicală și atragerea specialiștilor bine pregătiți sunt priorități pentru noi. Îl felicit pe dr. Sebastian Grada pentru această realizare și îi doresc mult succes, alături de întreaga echipă a Secției Clinice Gastroenterologie!”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca. 

„M-am supraspecializat în această procedură la Spitalul Clinic Colentina, în anul 2023, sub îndrumarea unor specialiști de renume. Ulterior, anul acesta, mi-am completat studiile pentru ca pacienții din Arad să poată beneficia de această intervenție local, odată cu deschiderea noii săli moderne”, a completat dr. Sebastian Grada, medic specialist gastroenterologie.

Secția Clinică Gastroenterologie a fost dotată cu aparatură medicală de ultimă generație, cumpărată de CJ Arad. 

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu, a adăugat:

„Secția a fost dotată cu aparatură performantă în valoare de 2,8 milioane de lei, din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad! Printre noile dotări se numără un aparat de radiologie cu braț C-Arm, un turn de endoscopie cu gastroscop, colonoscop, duodenoscop, electrocauter cu plasmă și o masă radiotransparentă cu accesorii specifice. Aceste echipamente vor permite efectuarea unor investigații avansate, inclusiv ERCP, imediat ce vor fi obținute avizele necesare de la CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare). Aparatele vor funcționa la etajul III al clădirii principale a spitalului, în cadrul Secției Clinice Gastroenterologie”.

Dr. Dana Iovănescu, medic primar în gastroenterologie și medicină internă, șef al Secției Clinice Gastroenterologie, a subliniat:

„Prin această procedură nouă, vom putea ajuta pacienții în cazul obstrucției căilor biliare datorate litiazei biliare, unor tumori ale căilor biliare sau unor stenoze. Astfel, vor putea fi îndepărtați calculii fără ca aceasta să necesite o intervenție chirurgicală, iar pacienții cu ictere obstructive vor beneficia de montarea de stenturi endoscopice. Este o veste foarte bună pentru pacienții noștri, care nu vor mai trebui să fie transferați în alte județe pentru acest tip de tratament.”

Noua procedură ERCP sau colangiopancreatografia endoscopică retrogradă marchează un progres semnificativ pentru sistemul medical arădean. Ea aduce mai aproape de pacienți servicii medicale avansate și reduce necesitatea deplasărilor către alte centre medicale din țară. 

Medic

procedura minim invazivaaradscju aradgastroenterologieafectiuni biliareafectiuni pancreatice
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Aparatură nouă la Spitalul Judeţean din Arad

Spitalul Judeţean din Arad va fi dotat cu două mamografe noi. Acestea vor fi achiziţionate prin Programul Operational de Sanatate şi printr-un program al Băncii Mondiale, informează Consiliului Judeţean Arad....

Știri

Aparatură medicală oncologică performantă la Spitalul Judeţean din Arad

Autorităţile locale au anunţat că în perioada următoare va fi achiziţionată aparatură medicală oncologică performantă, unică în judeţul Arad, prin implementarea a două proiecte. ...

Comunicate de presă

SCJU Arad: o formaţiune tumorală de 10 kg, extirpată în cadrul Compartimentului de Chirurgie Oncologică

În cadrul Secţiei Clinice Chirurgie Generală I este funcţional, din această lună, un nou compartiment de specialitate – Compartimentul de Chirurgie Oncologică. Prima intervenţie a constat în extirparea unei formaţiuni tumorale abdominale gi...