Din aceeași categorie
În următoarea perioadă, fiecare medic membru al CMMB va primi un username şi o parolă, pentru a-şi activa contul în portalul Colegiului. Astfel, după activarea contului, fiecare medic va putea să-şi vizualizeze istoricul profesional, alături de alte informaţii utile.
De asemenea, platforma informatică permite transmiterea de cereri către CMMB, precum şi ataşarea documentelor necesare. Printre cererile care pot fi transmise după activarea contului, sunt incluse:
• cererea pentru obţinerea certificatului de bună practică
• cererea pentru viza anuală
• schimbarea certificatului de membru
„Digitalizarea activităţii Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a fost unul dintre principalele obiective pentru mine, ca preşedinte al Colegiului, şi pentru colegii din conducere, respectiv din structura administrativă a instituţiei. Iată că membrii CMMB vor putea rezolva o mare parte din cereri din faţa calculatorului sau de pe telefon. Implementarea acestui proiect a fost o măsură firească, necesară, pentru alinierea activităţii la necesităţile prezentului, astfel încât să optimizăm şi să uşurăm accesul membrilor Colegiului la o serie de informaţii şi documente, într-un timp foarte scurt”, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.
Platforma informatică a CMMB va urma un proces de îmbunătăţire continuă în perioada următoare, prin care vor fi dezvoltate noi module destinate membrilor săi.
Din ce medici este formată viitoarea conducere a SNMF
Președinte al SNMF va fi dr. Răzvan-Florentin Miftode de la Iași.
...Ziua internațională a medicului
La nivel internațional, World Medical Association (WMA) a stabilit 30 octombrie drept Ziua Internațională a Profesiei Medicale.
...Reglementarea medicinei alternative, în consultare publică
Ministerul Sănătății a anunțat elaborarea și punerea în consultare publică a unui Proiect de Ordin privind reglementarea medicinei alternative.
...