Știri

Consultații gratuite pentru studentele din universitățile de stat din rețeaua ASSMB


Florentina Ionescu
30 Mai 2025
Știri
30 Mai 2025

Consultații gratuite pentru studentele din universitățile de stat din rețeaua ASSMB


Florentina Ionescu

 

ASSMB a făcut recent un anunț important pentru studentele din București. Tinerele vor beneficia de consultații gratuite în două noi specialități: ginecologie și planificare familială.

 

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, începând din această săptămână, studentele din universitățile de stat aflate în rețeaua ASSMB beneficiază de consultații gratuite în două noi specialități: ginecologie și planificare familială. Consultațiile se vor efectua în baza unui protocol de colaborare încheiat între ASSMB – Direcția de Medicină Școlară și INSMC „Alessandrescu-Rusescu”.

• Pentru consultațiile ginecologice este necesar un bilet de trimitere și o programare telefonică. 

• Pentru planificare familială, este suficientă doar programarea telefonică – fără bilet de trimitere. 

Programările se realizează prin intermediul personalului medical din cabinetele universitare ASSMB, care facilitează accesul studentelor către aceste servicii medicale esențiale, se menționează în postarea din 26 mai. 

Totodată, ASSMB reamintește că toți studenții din Universitățile de stat din București pot beneficia și de consultații gratuite la Spitalul Clinic Colțea, administrat de PMB prin ASSMB, în specialități precum: oftalmologie, medicină internă, neurologie, psihiatrie, endocrinologie, dermato-venerologie, ORL, hematologie, boli infecțioase, cardiologie și chirurgie generală.

Lansat la începutul lunii mai, programul a înregistrat deja programări încă din primele zile – dovadă clară a interesului crescut și a nevoii reale de sprijin medical în rândul studenților, spun reprezentanții ASSMB: 

„Este un demers care întărește angajamentul ASSMB de a susține educația și sănătatea studenților, oferindu-le un acces facil și rapid la servicii medicale de calitate. Împreună, susținem sănătatea tinerilor și investim în viitorul lor!”. 

 

Ginecologia (1) 

 

Fotografie de la Pavel Danilyuk: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/clinica-spital-in-interior-natura-statica-7108389/ 

assmbginecologieplanificare familialastudenteuniversitati de statconsultatii gratuiteAdministrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București
Te-ar mai putea interesa
Știri

ASSMB extinde „Școala Părinților”, cu un program special dedicat relației părinte-adolescent

...

Știri

Program pentru identificarea timpurie a riscului cardiovascular, renal și metabolic

...

Știri

Două spitale administrate de ASSMB, iluminate în mov

...