Din aceeași categorie
Crucea Roșie a anunțat dezvoltarea unei rețele naționale de peste 1.900 de persoane instruite să ofere sprijin emoțional imediat în cazuri de urgență, de la calamități naturale la migrații forțate și conflicte armate. Construită în ultimii trei ani, aceasta include voluntari, cadre medicale, asistenți sociali, profesori și alți profesioniști pregătiți să intervină rapid acolo unde trauma psihologică riscă să lase urme.
Până acum, peste 80.000 de refugiați ucraineni au beneficiat de sprijin psihologic de urgență acordat de personalul instruit al Crucii Roșii Române, pe fondul intensificării conflictului armat de la granița cu România.
„Am acordat prim ajutor psihologic prin call centre, în centrele de promovare a sănătății, în magazinele sociale, oriunde a fost nevoie. Începând de anul acesta suntem pregătiți să acordăm aceste servicii persoanelor din România aflate în nevoie, în cinci județe din țară – Iași, Sălaj, Satu-Mare, Brașov, Constanța - și în Municipiul București”, a declarat Andreea Furtună, director de programe în cadrul Crucii Roșii Române, la o conferință desfășurată, marți, 10 iunie, în București.
Potrivit acesteia, sistemul dezvoltat de Crucea Roșie poate oferi servicii de prim-ajutor psihologic, sprijin psihosocial în comunitate, consiliere individuală și de grup, dar și referire către servicii specializate.
Proiect cu finanțare europeană
Rețeaua a fost construită prin intermediul programului #EU4Health, finanțat de Comisia Europeană, a precizat Adrian Halpert, directorul general al Crucii Roșii Române: „Acest proiect, implementat în 28 de Societăți Naționale ale Crucii Roșii, reprezintă unul dintre cele mai ample răspunsuri la provocările în materie de sănătate mintală implementat de Mișcarea de Cruce Roșie. Ne dorim să normalizăm ideea că a cere ajutor este ceva natural”.
Primul ajutor psihologic presupune acordarea unui sprijin emoțional de bază persoanelor aflate în situații de criză sau suferință, prin ascultare activă, oferirea unui sentiment de siguranță și calm, precum și facilitarea accesului la resurse sau sprijin suplimentar, a explicat Bianca Șuta, psiholog în cadrul Crucii Roșii Române.
„Nu este o intervenție terapeutică, ci o formă de ajutor uman, empatic și prompt, oferit cu respect și fără judecată, exact atunci când oamenii au cea mai mare nevoie. Primul ajutor psihologic poate fi oferit de oricine a fost instruit în acest sens – nu doar de specialiști – ceea ce îl face un instrument esențial în răspunsul comunitar la situații de urgență”, a completat aceasta.
crucea rosieprim ajutorsprijin emotionalsituatii de urgentarefugiati ucraineni