Din aceeași categorie

Interviul săptămânii

„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”

Interviul săptămânii

„Prevenţia primară trebuie să înceapă de la nivel de medic de familie...”

Interviul săptămânii

De la medicină la presa medicală

Șef de lucrări dr. Anca Simionescu este medic primar Obstetrică-Ginecologie și ne poartă printr-o călătorie a formării sale, de la adolescenta olimpică la matematică, până la medicul și dascălul care îmbină știința cu arta. O poveste despre alegeri, modele și curajul de a transforma un destin în vocație.

Cum și de ce ați decis să deveniți medic?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: În clasa a XI-a, eram elevă la Liceul Nicolae Bălcescu din Bucureşti, actualul „Sfântul Sava”, la Matematică-fizică, la clasa profesorului Matrosenco, și eram olimpică la matematică. Îmi doream foarte mult să devin profesor de matematică, pentru că-mi plăcea predatul ştiinţelor exacte şi calculele matematice şi înţelegerea lucrurilor. Moartea în spital, prea devreme a bunicului matern, dar și dorinţa mamei — care își dorea ca eu să fiu ginecolog, având un trecut de infertilitate — au făcut ca balanţa să se încline spre medicină. Am dat la facultatea de medicină cu gândul clar că voi face Obstetrică-Ginecologie.

Ce s-a întâmplat cu dorința de a fi profesor?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: Nu a dispărut. Am continuat să dau meditații la matematică și ca studentă la medicină. Apoi, ca rezidentă în Franța, am predat studenților, am ținut cursuri și am redescoperit bucuria de a învăța pe alții. Când m-am întors în România, am decis că vreau să fiu cadru universitar. Și am reușit.

Ce v-a adus performanța în matematică?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: În primul rând, satisfacția de a fi într-o permanentă stare de curiozitate, disciplină si autoperfecţionare. Mi-a menținut dorința de a fi şi „studentă”, şi profesor toată viaţa. Eu și astăzi, ca șef de lucrări la UMF „Carol Davila”, mă gândesc ce vor studenţii, cum să-i fac să îndrăgească specialitatea mea. Învăț mereu, merg la workshopuri şi schimburi de experiențe. Gândirea de matematician m-a ajutat să iau decizii rapide și logice.

Cum a fost experiența formării în Franța?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: Am plecat prin concurs, cu dorința clară de a mă întoarce. Acolo am învățat să învăț. Facultatea din România e complexă, dar pune accent pe memorare, iar, în ultima vreme, doar pe materia de rezidenţiat. În Franța, studiul era organizat, pe absolut toate subiectele din programa de internat, aveam foarte multe teme acasă, cursuri lunare sau în weekenduri, cu cazuri, cu examene anuale și la sfârşitul celor 5 ani. Am învățat rigoarea, eficiența și importanța timpului. Am făcut numeroase gărzi, 3 ani, din cei 5 ani cât am stat la Paris, am asistat la mii de nașteri, sute de operații. A fost o perioadă grea, dar fericită. M-am întors în Franţa aproape în fiecare an pentru a mai face o competență europeană sau pentru a mai participa la activitatea din spital și a vedea noutăţile şi pentru a-mi informa mentorii despre parcursul meu profesional.

Cum au influențat familia și mediul copilăriei această alegere?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: Părinții mei erau intelectuali – mama proiectant, tata economist, unchiul meu, profesorul Ștefan Cazimir, mătuşile judecător, procuror sau literat. Am crescut împreună cu sora mea, profesor dr. Olga Simionescu - dermatolog, într-un mediu fericit şi armonios, în care se muncea, se citea, se mergea la teatru, la muzee sau la bibliotecă, la Ateneu. Mama a avut un parcurs de infertilitate și a fost tratată de o doamnă doctor care se numea Anca. De acolo și prenumele meu, dar și dorința ei ca eu să devin ginecolog.

Cum vedeți educația medicală de azi?

Șef de lucr. dr. Anca Simionescu: Cred că selecția pentru Facultatea de Medicină ar trebui să țină cont de un barem de cunoștințe în domeniul respectiv, de cultura generală, dar și de vocație, iar pentru admitere aș introduce un interviu corect obligatoriu. Nu oricine ar trebui să fie medic. Aș încuraja o selecție mai riguroasă și o orientare după talent, seriozitate. Medicina nu se poate face fără empatie și dorința de a învăța continuu.