România a obţinut recunoaşterea diplomelor de asistent medical generalist, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, în toate statele membre ale Uniunii Europene. Comisia Europeană a modificat Directiva 2005/36/CE, în sensul acordării de către statele membre a recunoaşterii automate a tuturor diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din România.

Comisia Europeană a publicat, în 11 mai 2020, raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale Uniunii Europene, odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE.

În urma demersului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene şi statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, includerea şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Programul a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi cei ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoaşterii automate a tuturor diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din România.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informaţiile şi clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaştere a diplomelor.

Aceste informaţii şi clarificări transmise către Comisie  au fost furnizate de către şcolile postliceale şi instituţiile de învăţământ superior de profil, precum şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.