De opt luni, în spitale şi mai ales în secţiile ATI se duce o luptă crâncenă cu virusul care a făcut milioane de victime în întreaga lume. Medici, asistente, infirmiere, toţi luptă pentru a ne ţine în viaţă. Momente din aceste zile grele au fost surprinse de o echipă cinematografică în documentarul manifest, dedicat profesioniştilor din domeniul medical, „Don't Take Them For Granted”. Din 9 octombrie, documentarul prezentat în cadrul festivalului UNFINISHED a devenit o instalaţie publică de mari dimensiuni, deschisă publicului în Piaţa George Enescu din Bucureşti.

Ceea ce vedem zilnic la programele de ştiri ale televiziunilor sau pe reţelele de socializare chiar se întâmplă. Totul e real, deşi pare că vizionăm un film science-fiction. Din luna martie, când a debutat pandemia de COVID-19, spitalele s-au transformat într-un câmp de bătălie: pe o parte a frontului se află pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 şi personalul medical de la căpătâiul lor, iar de cealaltă parte a frontului, COVID-19, maladia care a îngenuncheat mapamondul.

E greu de imaginat de noi, ceilalţi, care sunt dimensiunile acestei lupte, iar mulţi nici nu vor să ştie, aplecând urechea către diverse teorii ale conspiraţiei, crezându-se cu adevărat într-un film SF, de data asta, de proastă calitate. Dar, chiar dacă ei nu cred, în spitale, oamenii mor din cauza acestui virus perfid, iar medicii nu numai că sunt epuizaţi de această luptă inegală, dar sunt şi sfărâmaţi pe dinăuntru de fiecare dată când coronavirusul câştigă bătălia.

Câteva, doar câteva, dintre trăirile cadrelor medicale au fost surprinse într-un documentar excepţional, „Don't Take Them For Granted”, realizat de artiştii Cristian Movilă şi Capucine Gros şi iniţiat de comunitatea UNFINISHED.

Filmul cuprinde imagini şi texte realizate în perioada martie – august 2020. Fotografiile şi textele documentează peste 70 de ore din lupta împotriva COVID-19 surprinse chiar în inima secţiilor de terapie intensivă ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Spitalului Militar ROL 2 şi Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Actorul Benedict Cumberbatch a dat glas acestei poveşti cinematografice: „Fiecare comunitate e formată din oameni. Pe unii îi ştim bine. Pe alţii nu-i vom cunoaşte niciodată. Într-unii avem încredere. Îi iubim. Îi apreciem. De alţii ne îndoim, îi ignorăm sau nici măcar nu-i băgăm în seamă. Unii se remarcă în momente dificile, alţii nu ies niciodată în evidenţă. Unii fac lucruri la care alţii nici nu visează. Alţii joacă un rol atât de important că devin invizibili. Oameni. Nu utilaje. Nu roboţi. Nu acte de identitate. Indiferent de culoare, de numere. Oameni cu frică de lege, în pericol, imperfecţi, incompleţi.”

Artiştii au explicat că „într-o societate cu o viziune extrem de ierarhică a lumii medicale, proiectul „Don’t Take Them For Granted” se concentrează în mod special pe tensiunea şi dificultăţile înrădăcinate adânc în sistemul nostru medical. În spatele medicilor, într-un con de umbră, se află o armată de oameni care muncesc enorm (asistente, portari, interni, tehnicieni, funcţionari, curieri, paznici) şi care, în aceste momente dificile, merită mult mai mult decât să fie percepuţi ca şi cum ni se cuvin.

Timp de două săptămâni, începând cu 9 octombrie şi până în 23 octombrie, documentarul a devenit o instalaţie publică de mari dimensiuni, deschisă publicului în Piaţa George Enescu din Bucureşti.

Proiecţiile au loc în fiecare seară, de la ora 11.00 până la miezul nopţii. Accesul este gratuit, însă instalaţia se poate vizita doar în condiţiile de distanţare impuse de pandemia de COVID-19.

„Am ales să montăm instalaţia într-o piaţă publică pentru a aduce realitatea din spatele porţilor medicale în mijlocul societăţii şi pentru a încuraja oamenii să aibă această conversaţie şi să conştientizeze că doar având grijă unul de celălalt putem trece peste asta”, a declarat Cristian Movilă.

Dincolo de acest gest, „Don’t Take Them for Granted” îşi propune să creeze punţi între personalul medical şi restul societăţii. Contrar izolării şi a distanţării fizice impuse de această criză, proiectul conectează oamenii folosind cele mai puternice şi directe legături: relaţiile de familie.

„De exemplu, a aminti că suntem cu toţii copilul cuiva, este o idee simplă şi accesibilă. Dar, la un nivel mult mai profund, ne face să-i vedem pe toţi ceilalţi ca pe o reţea invizibilă interdependentă, şi nu ca pe nişte indivizi solitari. În astfel de timpuri, avem nevoie de empatie, solidaritate şi de o înţelegere reală a ceea ce poate însemna puterea unei comunităţi”, a adăugat Capucine Gros.