Știri

Doliu în lumea medicală. A murit profesorul Ioan Paul Stoicescu

Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, o personalitate care a marcat destinul pneumologiei româneşti, s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 85 de ani. Anunţul a fost făcut de familia şi colegii profesorului.
17 Decembrie 2020
Știri
17 Decembrie 2020

Doliu în lumea medicală. A murit profesorul Ioan Paul Stoicescu

Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, o personalitate care a marcat destinul pneumologiei româneşti, s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 85 de ani. Anunţul a fost făcut de familia şi colegii profesorului.


„Cu durere şi regret în suflet, familia anunţă trecerea în nefiinţă a iubitului nostru tată, bunic şi străbunic, Prof. Dr. Ioan Paul Stoicescu. Lumea pneumologică românească a rămas fără unul din mentorii săi cei mai importanţi, cel care a pus bazele Pneumologiei moderne din România. S-a stins din viaţă la data de 16 decembrie 2020. A trecut în eternitate o personalitate marcantă, un coleg desăvârşit, creator de şcoală în domeniul acestei specialităţi, o puternică personalitate care şi-a pus sigiliul inconfundabil pe schimbările profunde din lumea pneumologiei româneşti. Şi, mai presus de toate, a trecut dincolo un om cu suflet mare şi frumos. Un om a cărei amintire va rămâne în mintea şi sufletul tuturor celor care l-au cunoscut”, au transmis familia şi colegii profesorului.

Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu a fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Pneumologie şi preşedinte al Societăţii Române de Pneumoftiziologie. Domnul profesor a fost, de asemenea, membru al Societăţii Americane de Boli Toracice şi al Societăţii Europene de Boli Respiratorii.

În anul 2000, prof. dr. Stoicescu a fost decorat de preşedintele ţării cu Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de „Comandor” .

Între anii 1998 – 2006, profesorul Ioan Paul Stoicescu a fost director general al Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti, însă activitatea sa în cadrul institutului s-a întins de-a lungul a 34 de ani.

De asemenea, prof. dr. Stoicescu a fost preşedinte al Comisiei de Specialitate Pneumoftiziologie a Ministerului Sănătăţii şi manager al Programului Naţional de Control al Tuberculozei.

Pe parcursul carierei sale, profesorul Stoicescu a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, printre care „Ghid actualizat pentru managementul astmului”, „Îndrumar (Ghid) pentru asistenţii comunitari şi sociali care sunt implicaţi în Programul de Control al Tuberculozei”, „Ghid pentru laboratoare BK” sau „Ghid pentru managementul medicamentelor anti TB”.

Drum lin, domnule profesor!

ioan paul stoicescu decespneumologiepneumoftiziologie
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Prima Secţie Clinică de Pneumologie Pediatrică din ţară funcţionează la Institutul Marius Nasta

În cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta funcţionează prima Secţie Clinică de Pneumologie Pediatrică din România, unde sunt trataţi copii cu afectiuni respiratorii severe, menţinându-şi totodată şi specificul iniţial de diag...

Comunicate de presă

Echipa Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu face spirometrii gratuite în două centre comerciale

Echipa medicală a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu efectuează gratuit spirometrii, pe 29 mai, în Mall Shopping City Sibiu, pentru cetăţenii care doresc să îşi evalueze gradul de sănătate a plămânilor. O nouă sesiune de spirometrii grat...

Comunicate de presă

Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite în Bucureşti şi Timişoara

Societatea Română de Pneumologie oferă, sâmbătă şi duminică, spirometrii gratuite în Bucureşti şi Timişoara, pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva astmului....