Dr. Irina Mărgărint este chirurg cardiolog pediatru şi una dintre puţinele femei care profesează în această specializare în România. Operează la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie” din Bucureşti, în centrul de chirurgie construit de „Inima copiilor”, în echipa doctorului Tammam Youssef şi îşi cântăreşte cu smerenie performanţele, curajul şi competenţele în această specializare.

Îmi spunea astăzi cineva: chirurgia cardiologică pediatrică este cu totul diferită faţă de chirurgia inimilor adulţilor. Să explicăm puţin!

Dr. Irina Mărgărint: Patologia este total diferită, iar, în vreme ce la adulţi sunt boli cardiologice dobândite, la copii sunt malformaţii congenitale. Cauzele care provoacă aceste afecţiuni la copii sunt total diferite de cele care provoacă afecţiunile la adulţi. De exemplu, există pacienţii adulţi, cu leziuni coronariene, care fac bypass-ul coronarian sau au nevoie de protezare mitrală, în vreme ce patologia la copii diferă radical, chiar, de pildă, de la mecanismul de apariţie a bolii.

Această diferenţiere aduce după sine şi o dificultate sporită în tratament sau este, pur şi simplu, o diferenţă?

Dr. Irina Mărgărint: Nu aş spune că există o dificultate sporită, ci cred că fiecare ramură vine cu dificultăţile ei. Există patologii mai simple, se încadrează într-o sferă de afecţiuni cu o complexitate uşoară sau medie şi altele mai complicate. Chirurgia cardiacă pediatrică nu este însă neapărat mai dificilă.

De ce aţi ales această ramură?

Dr. Irina Mărgărint: A fost sugestia profesorului Iliescu de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi am avut încredere în părerea dumnealui. Poate că aşa trebuia să se întâmple lucrurile.

A fost provocator, sigur, fiindcă noi nu prea avem unde să vedem operaţii de chirurgie congenitală în Bucureşti, fiindcă la „C.C. Iliescu” nu se mai operează copii de câţiva ani şi nu ştiu dacă vreunul dintre noi ar fi putut să meargă la Cluj, la Târgu Mureş ca să vadă. În această logică este un pic mai complicat să decizi dacă faci asta sau nu. Pentru mine însă, la acel moment, asta a fost cea mai bună idee.

Cum a fost prima operaţie?

Dr. Irina Mărgărint: Am fost un pic dezorientată, pentru că nu ştiam exact cum merg lucrurile. Trebuie să te obişnuieşti şi cu chirurgul care operează, să ştii paşii intervenţiei, iar noi, fiind la început, ne adaptăm mai greu.

Acum, cred că mi-am intrat în ritm. (râde)

Care au fost primele temeri în timpul operaţiei şi cum aţi scăpat de ele?

Dr. Irina Mărgărint: Temeri sunt multe şi cred că apar la fiecare operaţie atunci când noi suntem cu totul responsabili de fiecare gest pe care îl facem. Cred că cea mai mare temere, de fiecare dată, este să nu greşim ceva şi, ca urmare, să nu apară complicaţii.

Cu cine operaţi?

Dr. Irina Mărgărint:  Cu doctorul Tammam Youssef.

Doctorul Youssef a spus că sunteţi medicul pe care îl consideră urmaşul său aici şi nu ar ezita să vă lase în mâini această muncă. De ce credeţi că a spus asta?

Dr. Irina Mărgărint: Nu ştiu ce să vă răspund la această întrebare. Cred că a spus-o cu încredere şi sinceritate.

De ce credeţi că în această zonă, a chirurgiei cardiace pediatrice, sunt atât de puţine doamne care operează?

Dr. Irina Mărgărint: Chirurgi, rezidenţi, specialişti în chirurgia cardiacă sunt destul de mulţi. Iar femeile sunt din ce în ce mai numeroase în această specialitate.

La copii nu cred că se operează în atât de multe centre, încât să fim foarte multe femei.

Copiii se operează doar la Spitalul Marie Curie, la Spitalul Grigore Alexandrescu şi în privat, la Monza. Chirurgia pediatrică cardiacă nu este atât de răspândită la noi în ţară, de fapt.

Nici noi nu operăm cazuri deosebit de complexe, fiindcă este nevoie de o echipă destul de mare, care să asigure continuitate 100% şi mai avem până acolo.

Şi cu aceste cazuri foarte complicate ce se întâmplă?

Dr. Irina Mărgărint: Cazurile cu adevărat dificile merg în Italia sau în Germania.

Daţi-mi nişte repere de cazuri dificile!

Dr. Irina Mărgărint: Copiii cu cord stâng hipoplazic, de pildă, adică o afecţiune în care unul dintre ventriculi este mult mai mic, nu e dezvoltat foarte bine.

Operaţia în sine, tehnic vorbind, nu este atât de complicată, în schimb managementul post-operator este destul de complicat, ceea ce implică, cel puţin din partea anesteziştilor, un efort foarte mare.

Or, noi avem doar patru anestezişti, cărora le este foarte dificil să asigure continuitatea şi o linie de gardă luni de zile la rând.

Ce vă place la această meserie?

Dr. Irina Mărgărint: Cred că îmi place tot. Este o meserie  minunată, o chirurgie curată, elegantă, cu o patologie interesantă.

Cine v-a fost model?

Dr. Irina Mărgărint: Nu cred că aş putea să spun că am un singur model; sunt mai mulţi chirurgi pe care îi admir, şi din ţară, şi din străinătate.

De ce aţi ales să deveniţi medic?

Dr. Irina Mărgărint: Pentru că asta am văzut acasă; părinţii mei sunt medici de familie şi sunt amândoi absolvenţi ai Facultăţii de Pediatrie. Înainte să fie medici de familie, erau medici de dispensar şi ţin minte că erau foarte dedicaţi şi rămâneau în cabinet oricât era nevoie de ei.

Întotdeauna erau disponibili şi făceau toate astea cu sinceritate şi devotament. Ei au fost model pentru mine.

Aşa e munca asta? Se face simplu şi cu devotament?

Dr. Irina Mărgărint: E destul de simplu să alegi câte sacrificii faci şi cât eşti dispus să munceşti, deci aici răspunsul este da, e simplu. Dincolo de asta, ca formare şi de cât timp e nevoie să înveţi, răspunsul este nu, nu e simplu deloc. (râde)

Cum v-aţi adaptat în această perioadă de pandemie?

Dr. Irina Mărgărint: Pentru noi nu a fost atât de greu cum a fost pentru ceilalţi, pentru că lock-down-ul l-a prins aici pe doctorul Tammam Youssef şi am operat.

Viaţa în starea de urgenţă, când cred că a fost cel mai dificil pentru majoritatea oamenilor să treacă de la munca de birou la cea de acasă, pentru noi a fost chiar mai uşoară: am mers zi de zi la spital, am operat, iar lucrurile au continuat în ritm neschimbat.

Ce vă doriţi pe mai departe? O cazuistică mai complicată, să conservaţi ce aţi primit până acum?

Dr. Irina Mărgărint: Planurile şi speranţa noastră merg spre a creşte şi noi, adică echipa tânără, locală, iar, în câţiva ani, să încercăm să operăm cazuri din ce în ce mai complexe.  

Care va fi cazul pe care operându-l cu succes vă va face să vă simţiţi extrem de mândră?

Dr. Irina Mărgărint: Nu cred că există caz care m-ar face să mă simt aşa. Încerc să evit sentimentul de mândrie, fiindcă mi se pare uneori în detrimentul celui care îl simte.

Cum aşa?

Dr. Irina Mărgărint: Chiar cred că mândria este un păcat şi nu aş vrea să simt foarte des asta. Cred că poţi să ajungi să crezi că poţi să faci mai mult decât poţi, de fapt.

Şi sentimentul care se naşte dintr-un atare succes care ar fi?

Dr. Irina Mărgărint: Bucurie. Atât.