Din aceeași categorie
Asistentele de la noul spital construit la „Marie Curie” de Dăruiește Viață participă la cursuri de consolidare cunoștințelor privind îngrijirea medicală a copiilor cu cancer.
Cursurile sunt parte a unui program internațional de training derulat de Princess Máxima Center (Țările de Jos) și de St. Jude Children's Research Hospital (SUA), cu scopul de a consolida îngrijirile medicale în oncologia pediatrică din România.
Până acum, douăsprezece asistente din noul Spital au finalizat prima etapă a programului special creat pentru ele. Dintre acestea, cele mai multe (62%) au mai mult de 10 ani de experiență profesională.
Materialele de curs au fost adaptate în limba română de Raluca Chifu, membru al echipei Dăruiește Viață. Programul s-a concentrat pe: hematologie, tumori cerebrale și ale sistemului nervos central, îngrijiri paliative, chimioterapie, calcule privind suprafața corpului și îngrijirea pacientului imunodeprimat.
„Ca să sporim șansele de supraviețuire și de vindecare ale pacienților, avem nevoie de mai mult. Avem nevoie de personal pregătit, de programe continue de dezvoltare profesională și personală pentru medici și asistente și de colaborări internaționale, ca să învățăm de la cei mai buni. De aceea ne-am asociat cu Centrul Princess Máxima din Țările de Jos și cu St. Jude Children's Research Hospital din SUA”, au subliniat reprezentanții Dăruiește Viață, într-un comunicatde presă.
Este nevoie de competențe specializate
„Când vine vorba de tratament în oncologia pediatrică, asistentele au nevoie de competențe specializate pentru a gestiona tratamentele, pentru a răspunde provocărilor psihosociale și a oferi îngrijiri centrate pe familie. Când un copil este diagnosticat cu cancer, întreaga familie este implicată în tratament și, în cea mai mare parte a timpului, asistentele sunt cele care trebuie să se asigure că membrii familiei primesc atenția și îngrijirile necesare”, a explicat Renske Karens, manager de program, Care Innovation and Nursing, la Centrul Princess Máxima, cel mai mare spital de oncologie pediatrică din Europa.
Programul internațional Collaborative Training se desfășoară în două etape. Prima etapă, recent încheiată, presupune livrarea a 11 module de învățare o dată la două săptămâni, cu materiale de instruire și sesiuni de evaluare a cunoștințelor și a nevoilor de învățare. Cea de-a doua etapă va presupune instruirea asistentelor la fața locului pentru a le evalua dezvoltarea abilităților.
„Pentru început, am evaluat nivelul curent de cunoștințe, precum și nevoile existente, încercând să oferim informațiile necesare membrelor echipei din România”, a declarat Lorena Segovia Weber, coordonator de program la St. Jude Global Nursing, o inițiativă a St. Jude Children's Research Hospital din SUA.
program de trainingasistentespitalul marie curiedaruieste viata
Automatizarea planificării turelor de lucru în spital poate fi făcută cu ajutorul unui soft nou
Florentina Ionescu
O companie de software implementează tehnologia avansată shiftin în noul Spital construit de Dăruieşte Viaţă la „Marie Skłodowska Curie”.
...