Știri

Ecografii de sân gratuite pentru pacientele Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara

Specialiştii în imagistică ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara realizează, de săptămâna aceasta, ecografii de sân gratuite tuturor pacientelor internate în unitatea sanitară. Campania, lansată în premieră în România, se va derula până la sfârşitul lunii septembrie.
05 Iulie 2022
Știri
05 Iulie 2022

Ecografii de sân gratuite pentru pacientele Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara

Specialiştii în imagistică ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara realizează, de săptămâna aceasta, ecografii de sân gratuite tuturor pacientelor internate în unitatea sanitară. Campania, lansată în premieră în România, se va derula până la sfârşitul lunii septembrie.


Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, dr. Diana Manolescu, spune că anual, în România, aproape 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân. Cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât şansele de supravieţuire şi chiar vindecare completă sunt mai mari, informează Agerpres.

„Din păcate, cancerul de sân continuă să fie a doua cauză de mortalitate în bolile neoplazice, pentru că de cele mai multe ori este depistat într-un stadiu avansat al bolii. Cu ajutorul ecografului, care este unul ultraperformant, reuşim să identificăm modificările apărute la nivelul ţesutului mamar atunci când cancerul este într-un stadiu incipient şi astfel dăm posibilitatea chirurgilor şi oncologilor să acţioneze din timp. Rata de supravieţuire în asemenea cazuri este de peste 95%. Cu alte cuvinte, depistarea cancerului într-o formă incipientă se concretizează într-o reducere a mortalităţii, dar oferă şi opţiuni de tratament multiple”, a declarat dr. Diana Manolescu.

Pentru că nu toate pacientele internate în unitatea sanitară se pot deplasa până în Centrul de Radiologie şi Imagistică din cadrul spitalului, medicii vor merge în fiecare salon, la patul bolnavelor, şi vor efectua acolo ecografia. Investigaţia durează doar câteva minute şi nu este invazivă.

„Asemenea campanii de prevenţie ar trebui să fie ceva obişnuit, să intre în rutina pacientelor cu vârsta de peste 40 de ani. După această vârstă, controalele profilactice periodice sunt necesare anual sau cel mult la doi ani. Din păcate, numărul femeilor care se prezintă la medic pentru asemenea investigaţii periodice este destul de mic”, a adăugat dr. Diana Manolescu.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Campanie de informare despre importanța vaccinării ROR și în 2026

Vaccinul ROR are un rol important în prevenirea a trei boli infecțioase extrem de contagioase.

...

Comunicate de presă

Primul PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul ţării, pus în funcţiune la Spitalul „Dr. Victor Babeş” Timişoara

PET-CT-ul - Tomografie cu Emisie de Pozitroni combinată cu Tomografie Computerizată - reprezintă una dintre cele mai avansate tehnologii de imagistică medicală. Dispozitivul permite o diagnosticare precoce a formelor tumorale, oferind infor...

Comunicate de presă

Timişoara: chirurgii au reaşezat organele unui pacient care au migrat din cavitatea abdominală în cea toracică

Pacientul este un tânăr de 27 de ani, care a fost victima a două accidente, soldate cu politraumatisme, în mai puţin de şase luni. După cel de-al doilea accident în care a fost implicat, pacientul a suferit o dezinserţie de hemidiafragm stâ...