Emese Szasz este asistent medical şi de farmacie, lucrează într-o farmacie din Oradea, iar, în ultimul timp, a început o adevărată călătorie de autocunoaştere, menită să o aducă mai aproape de sine, de cei din preajma sa, precum şi de cei care sunt în nevoie şi i se adresează.

Cum te-a format pe tine această carieră de asistentă medicală?

Emese Szasz: Eu sunt din Oradea şi provin dintr-o familie de medici şi asistenţi. Tata a fost medic, mama asistentă, iar eu mi-am dorit să fac studii de medicină. Am încercat de trei ori, dar pe vremea aceea se intra foarte greu, iar eu tot timpul eram sub linie. Aceste încercări, însă, m-au făcut să fiu pregătită să lucrez în sănătate. Am făcut şcoala de asistenţi medicali, prima mea şcoală, apoi am ajuns în farmacia Spitalului Judeţean din Oradea, pentru că multă lume a migrat în sectorul privat în acea perioadă şi era lipsă mare de personal. Între timp, am făcut şi şcoala de farmacie şi aşa, treptat, am început să mă formez pentru meseria aceasta.

Mai târziu, la 41 de ani, când s-a născut a doua mea fiică, am făcut a treia postliceală, de asistent generalist.

Am fost foarte ambiţioasă toată viaţa. Şi nu m-am schimbat. Tot timpul caut conştientizări, caut alte căi, sunt deschisă la noutăţi, am o curiozitate de a descoperi alte perspective, aşa încât am început să mă formez ca om de bază în farmacia în care lucrez şi la momentul actual.

Mi se pare interesant că ai rămas loială unei profesii în care ai încercat să intri, chiar dacă ai şi pierdut de trei ori accesul. De unde această perseverenţă?

Emese Szasz: La momentul respectiv, eram pregătită pentru meseria aceasta, mă motiva şi stabilitatea locului de muncă. Pe parcursul anilor, am încercat, cu soţul meu, să avem şi o afacere proprie, dar tot timpul am revenit la meseria mea. Aşa am fost crescută – să am un loc de muncă stabil, de unde să vină un salariu. Iată şi motivul pentru care am rămas şi acum acolo.

Dar cum ai reuşit să treci peste nereuşite?

Emese Szasz: Aceste nereuşite m-au făcut mai puternică, chiar dacă undeva acolo, în profunzime, au rămas un eşec toată viaţa mea. Acum, trecând de 45-50 de ani, am început să conştientizez că am posibilitatea să lucrez la aceste eşecuri din tinereţe şi să mă eliberez, pentru că ele şi-au pus amprenta pe viaţa mea.

Am o viaţă minunată, o căsnicie reuşită, cel mai bun soţ din lume, am două fete minunate, dar, pe plan profesional, mereu a rămas ideea că pot mai mult, că sunt în stare de mai mult. Şi, pentru că nu am intrat la Medicină, motoraşele din creier îmi spuneau că mai trebuie să pun ceva pe masă. Iar asta m-a motivat să mă dezvolt şi ca om, să fiu o versiune mai bună a mea, să mă deschid spre altă cunoaştere. La job, pe lângă faptul că am ajuns asistent principal, nu am nicio variantă să avansez în carieră. De aceea am fost motivată să caut şi altceva şi am şi găsit.

În ce zonă ai reuşit să te dezvolţi, în ce zonă vrei să te dezvolţi şi ce trebuie să schimbi la tine ca să atingi aceste ţeluri?

Emese Szasz: Unde am vrut să ajung şi să mă schimb... ca mentalitate, ca gândire. Am vrut schimbare în viaţa mea, am mers cu ochii mereu larg deschişi, am fost în afara ţării, am găsit mentorii cu care am vrut să lucrez şi a început schimbarea la mine, ca om, ca mentalitate, ca gândire. Am conştientizat câte blocaje şi câte tipare are omul în creierul lui, eşecurile din viaţă sau din trecut sau de cum am fost crescută, deşi am crescut frumos, într-o familie în care nu am dus lipsă de nimic. Dar eşecurile mi-au marcat viaţa. De când am început însă să lucrez la mine şi să fac dezvoltare personală, să particip la tot felul de cursuri, am simţit diferenţa extraordinară faţă de ce am fost şi unde am ajuns în doi, maximum trei ani de când lucrez la mine. Cerul şi pământul... asta e diferenţa.

Ce presupune munca ta de asistent de farmacie?

Emese Szasz: Am o responsabilitate foarte mare, de la cunoaşterea nomenclatorului medicamentelor, de la preluarea lor până la introducerea pe calculator, evidenţa stocurilor şi încă foarte multe altele: eliberarea medicamentelor pe secţii, colaborarea cu medicii, cu serviciul de achiziţii, cu colegi, cu farmacişti. Dar fac faţă, pentru că m-am format în aceşti 28 de ani.

Dacă cineva ţi-ar spune că vrea să fie asistent de farmacie, ce i-ai spune?

Emese Szasz: I-aş spune că este o meserie foarte frumoasă, cu foarte multe responsabilităţi, dar cumva munca, devotamentul şi responsabilitatea nu sunt răsplătite financiar la adevărata lor valoare. I-aş sugera să facă facultatea, pentru că altfel este văzută decât o şcoală de asistenţi. Dacă sunt ambiţioşi, să ţintească cât mai sus. Eu şi fiicei mele îi spun: învăţătura şi diplomele nu ţi le ia nimeni. Acelea sunt meritul şi aprecierea ta. Dar, revenind... să faci în viaţă ceea ce-ţi place. Dacă îţi place această meserie, dacă îţi place să ajuţi omul să se vindece, atunci de ce nu?

Ce-ţi place ţie la munca asta?

Emese Szasz: Îmi place, pentru că ştiu că munca mea contribuie la vindecarea oamenilor, la bunul mers al unei unităţi care deserveşte vindecare oamenilor şi ştiu că munca mea zilnică, vizibilă sau nu, a contribuit la procesul de vindecare al unor oameni. Şi îmi place că muncesc în mediul sanitar, în condiţii curate, îmi place şi că nu lucrez în ture, aşa încât am putut să am grijă de copiii mei şi să-i cresc.

Ce profesie crezi că vor alege copiii tăi?

Emese Szasz: Fiica mea cea mare nu vrea să facă ce a terminat la facultate. Şi, datorită cursurilor de dezvoltare personală care m-au schimbat mult, eu o susţin şi vreau să facă în viaţă ceea ce îi place. Cea mică e abia în clasa a şasea, dar pe ea o cresc total diferit decât pe cea mare. Am avut şi eu preconcepţia că trebuie să ai o facultate, un job, să mergi la slujbă, să munceşti, dar acum am o altă gândire. Fiecare trebuie să facă ceea ce îi place în viaţă.

Ce îţi place să faci, pe lângă job?

Emese Szasz: În urmă cu câţiva ani, am ajuns într-o stare de sănătate precară din vina unor traume şi şocuri cu care m-am confruntat, unul fiind faptul că l-am pierdut pe tata, ceea ce m-a zguduit. A dăunat foarte mult sănătăţii mele. Pentru că lucram cu medicamentele, am crezut că e singura cale de vindecare. Pe de altă parte, mi-am dat seama că ceva nu e ok cu mine, din moment ce toate analizele îmi sunt bune, dar eu mă simţeam foarte slăbită. Atunci, m-am documentat, mi s-au deschis ochii şi am început să caut alte opţiuni, în puterea plantelor. Am început să citesc despre ele. Fiind de meserie, ştiam substanţele active din medicamente şi din ce plante se extrag ele şi atunci am făcut o cură de refacere, de recuperare a sănătăţii mele şi m-a ajutat foarte mult. Atunci am avut un declic în viaţă. Viziunea mea s-a schimbat.

Datorită acestei cure pe care am urmat-o şi am făcut reechilibrare în organismul meu, mi-a venit a doua fetiţă în viaţă. A fost o revelaţie pentru mine. De când am integrat în terapie aceste remedii au depăşit orice aşteptare. Lucrăm cu aceste remedii şi observ foarte multe beneficii şi la mine, şi la membrii familiei. Mama mea, cu bolile vârstei, are 82 de ani, pot să o ajut şi să o reglez pe partea de diabet, de articulaţii. Pe lângă medicamentele bătrâneţii pe care le ia, foarte mult o ajută aceste remedii.

Mie mi-au adus o altă viziune, informare, conştientizare, o înţelegere a ceea ce suntem şi ce putem manifesta. Nu ştiam până atunci. Am conştientizat repede că suntem contributori la propria noastră sănătate: autovindecarea, restabilirea stării de bine, în fizicul nostru, în psihomentalul nostru, în spiritul nostru. Ştiam că există undeva, ceva care poate să ne ajute şi omul când caută găseşte. Aşa am găsit aceste terapii, această conjunctură unde mă simt extraordinar de bine, unde simt apreciere, unde simt că pot să ajut omul cu adevărat ca să-şi recapete starea de sănătate, starea de bine, bunăstarea şi prosperitatea şi bucuria.