MedLife a organizat sâmbâtă, 10 iunie, cea mai mare expediţie medicală cu destinaţia Vârful Omu (2507 m), marcând un record mondial omologat de Guinness World Records.


Aproape 800 de medici, asistenţi, psihologi, farmacişti, infirmieri şi alţi membri ai personalului medical şi auxiliar din Grupul MedLife, dar şi din câteva unităţi sanitare de stat din întreaga ţară, au escaladat al 11-lea vârf ca înălţime din România, sub conducerea unor ghizi montani cu experienţă. Evenimentul a fost gândit ca un exerciţiu de sănătate colectivă, nicidecum o competiţie, toţi participanţii la expediţie fiind consideraţi învingători, se arată într-un comunicat.

2. Expeditie medicala Vf. Omu - MedLife

 

Spirit de echipă

„Totul a început de la forţa unei idei: cum ar fi dacă am organiza prima expediţie medicală pe munte. S-a dovedit că niciun vis nu este prea mare pentru noi şi că un număr uluitor de cadre medicale au crezut în el, participarea tuturor fiind una voluntară. Am depăşit provocările vremii, am depăşit limitele fizice şi iată că, împreună, am depăşit un record mondial. Curajul, spiritul de echipă şi dorinţa de a reuşi au fost ingredientele care ne-au adus la înălţime. Le mulţumim tuturor autorităţilor implicate pentru că au avut grijă de siguranţa noastră, contribuind astfel la acest moment unic”, a declarat Nicolae Marcu, director de Sănătate şi Operaţiuni în cadrul MedLife.

În funcţie de nivelul de pregătire, participanţii la cea mai mare expediţie medicală cu destinaţia Omu au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, organizaţi fiind în grupuri de 25 de persoane. Startul traseului uşor a fost de la Cabana Babele, având distanţa de 11 km (dus-întors) şi o diferenţă de nivel de 500 m. Traseul intermediar a presupus traversarea Masivului Bucegi de la Cota 2000 până la Vf. Omu – distanţă de 22 km (dus-întors) şi diferenţă de altitudine de peste 1.000 m. Traseul dificil s-a desfăşurat de la Cabana Gura Diham către Vârful Omu prin Valea Cerbului, având o lungime de 17 km (dus-întors) şi o diferenţă de nivel pozitivă de peste 1.500 m.
 

diploma

Record omologat

Ajunse în vârf, 756 de persoane -  membrii personalului medical şi auxiliar - , s-au aşezat în forma unui cromozom uman, în culorile drapelului naţional. Reprezentantul Guiness World Records, Parvin Patel, care a parcurs traseul montan până la Vf. Omu, a omologat recordul pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman. Recordul anterior a fost înregistrat în 2019 şi a aparţinut unui grup de 415 de persoane din India.

„Pentru acest record este necesar să fie îndeplinite o serie de condiţii, iar voi aţi reuşit să-l doborâţi pe cel iniţial formând cea mai mare imagine umană a unui cromozom uman”, a menţionat Pravin Patel, reprezentant Guiness World Records, la înmânarea certificatului.

Siguranţa tuturor participanţilor a reprezentat încă de la început o prioritate pentru organizatori. Tocmai de aceea, un grup de 40 de ghizi profesionişti, oameni cu experienţă care au coordonat nenumărate expediţii naţionale şi internaţionale, a însoţit participanţii la expediţia medicală pe Vf. Omu. Printre alte nume sonore care au însoţit expediţia se numără Horia Colibăşanu şi Marius Gane, poate cei mai titraţi alpinişti români care au escaladat vârfuri de peste 8.000 m. De asemenea, pe toată durata expediţiei, organizatorii au fost în strânsă legătură cu Salvamont România şi Jandarmeria Montană pentru o bună desfăşurare a evenimentului.

Reprezentanţii MedLife aduc sincere mulţumiri tuturor autorităţilor implicate: Salvamont România, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova „Colonel Alexandru Enescu”, Staţia Meteorologică Vf. Omu, Parcul Naţional Bucegi, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Buşteni, Primăria Sinaia, Telegondola Sinaia şi Telecabinele Buşteni şi Peştera. 

 




Psihiatru (2)