Din aceeași categorie
Într-o zi cu totul specială – când vor fi marcați 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente caritabil al toamnei: Gala din Inimă pentru Viitor.
Astfel, Gala din Inimă pentru Viitor urcă pentru prima dată pe scena celei mai prestigioase instituții de cultură din România, Ateneul Român. În acea seară ce va reuni muzica, teatrul, moda, arta și recunoștința, organizatorii vor celebra binele în forma sa cea mai nobilă: ajutorul oferit celor mai vulnerabili.
Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie, de la ora 18.00, la Ateneul Român și este organizat de Fundația Inovații Sociale Regina Maria.
Seară dedicată binelui
Gala „Din inimă pentru viitor” se află a anul acesta la ediția a XII-a. Persoanele dornice să sprijine pacienții și copiii din comunități vulnerabile sunt invitate, așadar, pe 29 octombrie, să fie alături de Fundația Inovații Sociale Regina Maria la un eveniment caritabil de excepție, într-o seară dedicată binelui, culturii și comunității.
Sub titlul „Bunătatea, adevărata noastră coroană”, Gala caritabila de anul acesta omagiază 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și celebrează valorile care i-au definit viața: Curajul, Progresul, Credința și Slujirea, se arată pe o rețea socială.
Fondurile strânse vor sprijini proiectele medicale și educaționale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Grație fondurilor obținute, se va oferi îngrijire medicală gratuită pacienților vulnerabili și se va oferi susținere copiilor din medii defavorizate.
Ce v-au pregătit organizatorii
PRE-EVENT* - ora 18.00
Spectacol de Modă coordonat de Alin Gălățescu
Expoziție dedicată Reginei Maria și Licitație de artă silent
Cocktail si Networking
EVENIMENT PRINCIPAL LA SCENA**- ora 20.00
Concert susținut de orchestra VIOLONCELLISSIMO, un ansamblu de excepție, format din unii dintre cei mai talentați și experimentați violonceliști din România. Sub conducerea carismatică a profesorului Marin Cazacu, orchestra impresionează prin virtuozitate, rafinament interpretativ și un repertoriu variat, care îmbină armonios muzica clasică cu adaptări moderne. Fiecare apariție pe scenă reflectă profesionalismul și pasiunea membrilor săi, confirmându-le statutul de ambasadori ai artei muzicale românești atât în țară, cât și pe scenele internaționale
Momente artistice cu MAIA MORGENSTERN – „Chipurile Mariei”
Spectacolul va fi deschis de un microrecital susținut de Luke SLOTT, renumit cântăreț din Irlanda.
Mai multe detalii despre această gală caritabilă găsiți pe site-ul dedicat evenimentului:
https://www.fundatiainovatiisociale.ro/gala-din-inima-pentru-viitor-2025
*spațiu dedicat exclusiv Sponsorilor si donatorilor
**participarea este deschisă publicului larg
galagala caritabilagala din inima pentru viitorsprijincomunitati vulnerabileFundația Inovații Sociale Regina Mariaeveniment caritabilmaia morgenstern
Galațiul se alătură programului național de gestionare a infarctului acut
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați a intrat oficial în Programul Național de Acțiuni Prioritare pentru Infarctul Miocardic Acut.
...OMS: Investiția în alăptare este o investiție în viitor
OMS și UNICEF fac un apel pentru creșterea invetsițiilor în sisteme de sprijinire a alăptării în condițiile în care, în prezent, potrivit statisticilor, doar 49% dintre nou-născuții sub șase luni sunt hr...
Proiect de investiții în Sănătate în România și Republica Moldova
Luni, 5 august, a fost lansat proiectul transfrontalier „Sănătatea fără frontiere” care vizează investiții în sănătate în România și Republica Moldova.
...