Georgiana Tudoran este kinetoterapeut şi osteopat, lucrează cu copii şi cu adulţi şi a descoperit beneficiile acestor două tipuri de intevenţii pentru sprijin motor şi al funcţionalităţii organismului în perioda în care a muncit şi trăit în Franţa.

De ce ai ales să faci bine oamenilor, să devii terapeut?

Georgiana Tudoran: De prin clasa a XI-a, când mi-am dorit să îmbin sportul cu medicina, am descoperit kinetoterapia.

Viaţa m-a dus, destul de repede după terminarea facultăţii, înspre pediatrie, contrar dorinţelor mele de atunci, când această specialitate mi se părea greu de abordat.

Sunt 15 ani de atunci deja şi eu lucrez cu copiii.

Cineva m-a întrebat la un moment dat de ce am ales kinetoterapia cu copii şi nu pe cea cu adulţi, iar întrebarea mi s-a părut relevantă, fiindcă lămureşte foarte bine impactul pe care îl are această metodă asupra copiilor şi asupra adulţilor.

Iată, aşadar, poţi fi terapeut pentru un pacient cu 0 luni, aşa cum poţi avea un pacient de 105 ani (acesta a fost cea mai vârstnică persoană care a ajuns la mine, la cabinet), însă, în vreme ce pe adult îl sprijini într-un proces care-i sporeşte calitatea vieţii, la copil deja impactul este radical, îi ştanţezi viitorul.

Ţi s-a întâmplat vreodată să regreţi că ai ales acest drum?

Georgiana Tudoran: Niciodată. Dacă m-aş mai naşte de cinci ori, acelaşi drum aş alege.

De ce ai plecat în Franţa?

Georgiana Tudoran: Plecarea în Franţa a fost, pentru mine, o deschidere de drumuri. Recunosc că era o perioadă în care era la modă ideea de a emigra şi cred că mulţi dintre noi s-au gândit măcar o dată la acest subiect.

Franţa a însemnat însă o oportunitate extraordinară pentru mine de a vedea şi alte modalităţi de abordare, alţi oameni şi alte principii, proceduri şi cunoştinţe.

Nu a fost întotdeauna un drum uşor, dar ştiu că Franţa a ajutat la şlefuirea mea de acum.

De ce ai plecat din Franţa?

Georgiana Tudoran: Pentru că am ajuns la concluzia că vreau să mă întorc la copiii noştri, că există nevoi şi cerinţe şi aici, există oportunităţi de dezvoltare profesională, contrar ideilor că sistemul medical românesc este unul cu probleme. Eu cred sincer că se pot face enorm de multe lucruri şi aici, cu devotament şi pasiune. Şi chiar se face, de pildă în KinetoBebe.

Ce face un osteopat, ce face un kinetoterapeut?

Georgiana Tudoran: Kinetoterapeutul pediatru îndrumă şi asistă în intervalul 0-12, 16 luni etapele de dezvoltare neuro-motorii la copil, evident urmărind şi ameliorând eventualele patologii, fie ele ortopedice, reumatologice sau neurologice. Osteopatul, în schimb, urmăreşte să detensioneze ţesuturi, tensiuni, astfel încât să-i redea funcţionalitatea organismului, la momentul de care vorbim.

Osteopatul intervine complementar cu kinetoterapia, prin manevre blânde, prin abordare manuală, redă funcţionalitatea organismului.

Pentru mine, Franţa a însemnat descoperirea ideii de osteopatie. În România nu auzisem de acest concept, deşi lucrurile funcţionează de foarte mult timp. La noi în ţară a venit prin 2009 prima şcoală de osteopatie, iar a doua, în 2014.

Aşadar, osteopatia a ajuns la mine când eram în Franţa, iar kinetoterapia o practic din 2007. 10 ani mai târziu am început studiile de osteopatie în România, adică 6 ani de şcoală intensivă, cursuri care se ţin în timpul nostru liber, alături de profesori şi maeştri în osteopatie, la finalul cărora devii specialist într-o specialitate care urmează a fi agreată şi de Ministerul Sănătăţii.

Ce tip de recuperare ai făcut cu pacientul tău de 105 ani şi ce tip de recuperare, cu cel de 0-6 luni?

Georgiana Tudoran: Pacientul de 105 ani, asemeni vârstnicilor care ajung la noi, vine cu nevoia de a-i fi redată funcţionalitatea şi independenţa posibilă, accesibilă. De pildă, simpla acţiune de a merge înseamnă independenţă pentru cineva la această vârstă.

Pentru un nou-născut, lucrurile stau altfel: miza este ca cel mic să se mişte. La 6 luni, copilul trebuie să înceapă să se rostogolească şi să se târască.

Aşadar, la 105 ani, miza este să mergi, la 6 luni, să te rostogoleşti şi să te târăşti. (râde)

Cu ce te mândreşti tu?

Georgiana Tudoran: N-aş spune mândrie, ci o dragoste infinită faţă de pacient. Încerc de fiecare dată să mă apropii cât de mult se poate de acel om, mai mic sau mai vârstnic, astfel încât rezultatul şi obiectivele să fie cât mai aproape de posibilităţile lui.