Din aceeași categorie
Excelența medicală și tehnologia deschid lumea sunetelor pentru micii pacienți de la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Capitală. În cadrul Compartimentului ORL al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Capitală, operația de implant cohlear transformă radical viitorul copiilor cu hipoacuzie neurosenzorială severă sau profundă, se arată într-o informare a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Implantul cohlear reprezintă un dispozitiv de înaltă tehnologie care suplinește funcția auditivă afectată. Toate evaluările și testările necesare sunt realizate direct în cadrul unității sanitare, iar intervenția este o soluție vitală pentru copiii în cazul cărora aparatele auditive convenționale nu mai oferă un beneficiu real în înțelegerea vorbirii.
Implantul cohlear trebuie să se facă la o vârstă cât mai fragedă
Pentru ca rezultatele în dezvoltarea limbajului să fie optime, medicii recomandă ca implantarea să se facă la o vârstă cât mai fragedă, cel mai mic pacient operat cu succes la Spitalul Gomoiu având doar 8-9 luni.În timpul intervenției chirurgicale, se montează componenta internă a dispozitivului, procesorul extern fiind activat ulterior, la aproximativ 3-4 săptămâni, după vindecarea completă a zonei operate. eși valoarea totală a unui astfel de tratament complex (implantul și costurile adiacente) poate ajunge la zeci de mii de euro, pentru familiile micilor pacienți eligibili costurile sunt decontate integral.
Intervențiile se desfășoară în cadrul Programului Național de Tratament al Surdității prin Proteze Auditive Implantabile, finanțat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), mai precizează reprezentanții ASSMB. Reușita totală a implantului depinde însă și de perioada post-operatorie, fiind necesară o muncă de echipă pe termen lung, ce implică recuperarea auditiv-verbală (cu ajutorul logopezilor și audiologilor) și sprijinul constant al familiei.
implant cohlearoperatiispitalul victor gomoiu
Reacția Comisiei de Obstetrică-Ginecologie a CMR, în urma panourilor publicitare despre cezariană
Pe internet au circulat în ultimele zile mai multe imagini cu panourile publicitare despre cezariană versus nașterea naturală.
...Implant cohlear inteligent, implantat în premieră în România
O fetiță în vârstă de un an a beneficiat de implantarea primului sistem cohlear inteligent. Intervenția a fost făcută la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Skłodowska Curie”.
...Spitalul Floreasca: 200 de operaţii pe cord deschis, în 2024
Prof. dr. Horaţiu Moldovan a prezentat recent un bilanţ al intervenţiilor chirurgicale desfăşurate anul trecut în Secţia de chirurgie cardiovasculară la Spitalul Floreasca din capitală.
...
