Prof. Dr. Simona Vlădăreanu, şeful Clinicii Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias şi preşedintele Comisiei de Neonatologie din Ministerul Sănătăţii, vine în sprijinul colegilor neonatologi cu o informare privind infecţia neonatală cu Covid-19.

MedicHub redă integral informarea privind infecţia neonatală cu Covid-19:

Etiologie

Este un virus ARN, Genul Betacoronavirus.

Receptor: ACE2, enzimă de conversie  a angiotensinei 2, la nivelul celulelor pulmonare, celulelor din epiteliul esofagian, enterocitului şi celulelor epiteliale din colon.

Receptorii sunt mai frecvenţi în populaţia asiatică şi la sexul masculin.

Transmitere

-        Cale aeriană, picăturile Pflugge, secreţie salivară (tuse, strănut, vorbit);

-        contact cu suprafeţe contaminate;

-        cale fecal-orală;

-        vertical, intra-uterin, nedovedit încă, dar nu exclus (lichid amniotic, sânge din cordon, lapte matern, exsudat nazofaringian la nou născut) – negative până acum.

Clinic

Perioada de incubaţie de la 1-2 zile până la 14-21 zile (în medie 5,2 zile).

Pot fi afectaţi şi copiii, sub 18 ani, cu forme asimptomatice - în general sau simptomatice, cu manifestări respiratorii (severe în cazurile cu morbidităţi asociate - astm, boli renale, cardiace, malnutriţie severă etc).

Tabloul clinic

Include: febră, tuse uscată, astenie, dificultăţi respiratorii; mai rar, rinoree, coriză. Se poate asocia şi simptomatologie digestivă: vărsături, diaree şi/ sau dureri abdominale.

Investigaţii de laborator

Analize sangvine: Hemogramă, CRP, transaminaze, enzime miocardice, în limite normale

Examen radiologic: Rx pulmonară: fără modificări, în caz asimptomatic, aspect similar pneumoniilor virale de tip VSR, Influenza, Epstein Barr, Mycoplasma pneumoniae.

Clearance-ul Covid-19: apare după o durată de aproximativ 2 săptămâni de la pozitivare.

Diagnostic

Anamnestic: istoricul călătoriilor în zone cu risc şi/sau contact cu persoane suspecte sau confirmate.

Clinic/ laborator: metoda – teste PCR sau de secvenţiere genomică

                               specimene – exsudat nazofaringian, spută, lavaj din tractul respirator inferior (doar în cazurile intubate), sânge, materii fecale.

Din exsudatul nazal, rata de depistare pozitivă este < 50%, motiv pentru care se recomandă retestarea la 24 ore pentru a creşte acurateţea metodei.

Controlul infecţiei:

-        echipament complet: calotă, ochelari, halat, mănuşi, botoşi, mască N95 la sala de naşteri când o gravidă este suspectă/confirmată Covid-19.

-        separarea şi izolarea nou-născutului în condiţiile în care mama este pozitivă pentru Covid-19 şi testarea prin exsudat oro-nazo-faringian.

-        fără vizita aparţinătorilor la mamă şi copil.

Tratament: Nu există tratament specific, ci doar tratament simptomatic şi suportiv.

CLASIFICAREA INFECŢIEI CU COVID-19 LA NOU-NĂSCUT

•        După simptomatologie:

-        Asimptomatică

-        Moderată

-        Severă

Perioada de incubaţie: 1-14zile.

Manifestări clinice asociate infecţiei Covid-19

-        Nespecifice cu precădere la nou-născutul prematur.

-        Se monitorizează semnele vitale + simptomatologie cardio-respiratorie şi gastrointestinală (alimentaţie dificilă, vărsături şi distensie abdominală).

Investigaţii paraclinice:

-        Nespecifice: Hemogramă (leucocite normale sau scăzute, limfopenie, trombocitopenie uşoară). Transaminaze, fosfatază alcalină, LDH, CK – uşor crescute.

-        Specifice: testare Covid-19 din exsudat oro-nazo-faringian, aspirat endotraheal cu lavaj, sânge, materii fecale.

                  Examen radiologic/ ecografic (Pneumonie. Ileus)

DEFINIŢII DE CAZ

1.      NOU-NĂSCUT CU SUSPICIUNE

  • Nou-născut din mame cu istoric de infecţie cu 14 zile antenatal şi/sau 28 zile postnatal.
  •  Nou-născut în  contact cu persoane  pozitive pentru Covid-19  (membrii familiei, vizitatori, bone etc. )

2.      NOU-NĂSCUT CU INFECŢIE CONFIRMATĂ

Diagnostic de infecţie atunci când 1 din următoarele criterii este îndeplinit:

  • test PCR pozitiv din  tract respirator sau sânge
  • secvenţiere genomică virală cu rezultat  înalt asemănător cu aspectul genomic al Covid-19

3.      NOU-NĂSCUT SUSPECT ŞI ASIMPTOMATIC

  • Investigaţii de laborator: hemogramă, CRP, testare PCR, mai multe probe din locuri diferite, căi respiratorii superioare şi inferioare, sânge; în plus, probe din materii fecale şi urină se pot recolta şi păstra.
  • Management medical: izolat/carantinat

                                         Prevenţie terţiară

                                          Monitorizare continuă: parametrii vitali (AV, FR, TA, SpO2, temperatură, glicemie, simptome digestive, alimentaţia).

4.      NOU-NĂSCUT SUSPECT ŞI SIMPTOMATIC

  • Investigaţii de laborator: hemogramă, CRP, testare PCR, mai multe probe din locuri diferite, căi respiratorii superioare şi inferioare, sânge; în plus, probe din materii fecale şi urină se pot recolta şi păstra +/- teste hepatice şi renale
  • Rx pulmonară şi abdominală
  • Ecografie pulmonară
  • Alte teste pentru excluderea posibilelor etiologii virale (Influenza, VSR, Epstein Barr) şi/sau bacteriene
  • Management medical: izolare/carantină

                                                       Prevenţie terţiară

                                                       Alimentaţie în funcţie de status viral matern

  • rezultat negativ  Covid-19 - tratament etiologic

5.      NOU-NĂSCUT CONFIRMAT POZITIV ŞI ASIMPTOMATIC

  • Investigaţii de laborator: hemogramă, CRP, testare PCR real time
  • Rx pulmonară şi abdominală
  • Ecografie pulmonară
  • Management medical: izolare/carantină, monitorizare

                                                       Tratament suportiv

                                                       Alimentaţie în funcţie de status viral matern

6.      NOU-NĂSCUT CONFIRMAT POZITIV ŞI SIMPTOMATIC

  • Investigaţii de laborator: hemogramă, CRP, EAB, electroliţi serici, teste hepato-renale, CK-MM, PCR real time.
  • Alte teste pentru excluderea posibilelor etiologii virale (Influenza, VSR, Epstein Barr)  şi/sau bacteriene
  • Rx pulmonară şi abdominală
  • Ecografie pulmonară
  • Management medical: izolare/carantină

                                                       Prevenţie terţiară

                                                       Tratament suportiv şi al complicaţiilor.

CRITERII DE EXTERNARE

1.      NOU-NĂSCUT INFECTAT ŞI ASIMPTOMATIC

Testare PCR oro- nazo-faringiană la 24-48 ore, până când se obţin două rezultate negative consecutiv. Aceeaşi conduită la testare din materii fecale.

2.      NOU-NĂSCUT INFECTAT ŞI SIMPTOMATIC

Forma uşoară: afebrilitate pentru cel puţin 3 zile consecutiv asociată cu evoluţie clinică favorabilă şi 2 rezultate negative consecutive (la cel puţin 24-48 ore) din exsudat nazal şi orofaringian şi, la nevoie, din materii fecale.

Forma severă: afebril cel puţin 3 zile consecutiv, ameliorare clinică şi Rx pulmonar/ Ecografie pulmonară – aspect normal şi 2 rezultate negative consecutive din exsudat nazofaringian şi din căi respiratorii inferioare; la fiecare 2 zile se poate testa şi din materii fecale.


Şef  Clinică Neonatologie

Prof. Dr. Simona Vlădăreanu

Preşedintele Comisiei de Neonatologie din Ministerul Sănătăţii