În 2022, 14.313 de dentişti au absolvit în UE - adică 3,2 absolvenţi de stomatologie la 100.000 de locuitori. Numărul a reprezentat o uşoară creştere, faţă de 3,1 absolvenţi în 2021.


La nivel de ţară, România a avut cea mai mare rată de absolvenţi de stomatologie, cu 9,9 la 100.000 de locuitori, arată cifrele Eurostat. România a fost urmată de Portugalia (9,1) şi Bulgaria (7,8).

La polul opus, Malta a raportat mai puţin de 0,1 absolvenţi de stomatologie la suta de mii de locuitori, Italia - 1,4, iar Olanda  - 1,5.

În 2022, 69.279 de medici au absolvit în UE – circa 15,5 absolvenţi de medicină la 100.000 de locuitori. Aceasta reprezintă o uşoară scădere comparativ cu raportul din 2021, de 15,7 absolvenţi de medicină la 100.000 de locuitori.

Cele mai mari rate au fost înregistrate în Bulgaria - 29,5 la 100.000 de locuitori - , Malta (27,7) şi Letonia (27,5).

La polul opus, Slovenia a avut cea mai mică rată -  11,4 absolvenţi la 100.000 de locuitori, aproape o treime din rata din Bulgaria. Slovenia a fost urmată de Estonia (12,2) şi Germania (12,4).

Sursă foto: ec.europa.eu/eurostat






ORL