Știri

Infecţia cu SARS-CoV-2 şi hipercoagularea

Cercetătorii din China spun că infecţia cu SARS-CoV-2 este, de fapt, o stare de „hipercoagulare”, arată o nouă cercetare, potrivit medscape.com. Medicii chinezi descriu cazurile a trei pacienţi internaţi în unitatea de terapie intensivă, cu forme grave de COVID 19, cu coagulopatie clinic semnificativă, anticorpi antifosfolipidici şi infarcte cerebrale multiple.
30 Aprilie 2020
Știri
30 Aprilie 2020

Infecţia cu SARS-CoV-2 şi hipercoagularea

Cercetătorii din China spun că infecţia cu SARS-CoV-2 este, de fapt, o stare de „hipercoagulare”, arată o nouă cercetare, potrivit medscape.com. Medicii chinezi descriu cazurile a trei pacienţi internaţi în unitatea de terapie intensivă, cu forme grave de COVID 19, cu coagulopatie clinic semnificativă, anticorpi antifosfolipidici şi infarcte cerebrale multiple.

„Anticorpii antifosfolipidici vizează anormal proteinele fosfolipide, iar prezenţa acestor anticorpi este centrală pentru diagnosticul sindromului antifosfolipidic", spune Yan Zhang, medic la Peking Union Medical College Hospital din Beijing. Specialistul precizează că acest tip de anticorpi poate apărea, de asemenea, tranzitoriu la pacienţii cu boli critice şi diverse infecţii.

Primul pacient descris în cercetare a fost un bărbat în vârstă de 69 de ani, cu antecedente de hipertensiune arterială, diabet şi accident vascular cerebral, care s-a prezentat cu febră, tuse, dispnee, diaree şi cefalee.

Tratamentul iniţial pentru COVID 19 a fost unul de susţinere a funcţiilor vitale. Cu toate acestea, starea pacientului s-a deteriorat şi a ajuns la insuficienţă respiratorie hipoxemică, fiind pus pe un ventilator. Imagistica a arătat opacitate şi infiltraţii pulmonare bilaterale.

Ceilalţi doi pacienţi erau o femeie de 65 de ani şi un bărbat de 70 de ani. La aceştia, medicii au avut aceleaşi observaţii clinice ca la primul pacient, incluzând teste pozitive pentru anticardiolipină IgA şi anti-β2-glicoproteină I IgA şi IgG.

Cercetărorii arată că prezenţa anticorpilor „poate duce rar la evenimente trombotice greu de diferenţiat de alte cauze ale trombozei multifocale la pacienţii critici, precum coagularea intravasculară diseminată, trombocitopenia indusă de heparină şi microangiopatia trombotică”.

Medicii fac în continuare cercetări pentru a înţelege de unde vine „hipercoagularea” la pacienţii cu COVID 19.

Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Videoconferinţă cu acces gratuit: „Infecţia SARS-CoV-2: factori de risc, tipuri de fenotipuri, relevanţa furtunii de citokine, interacţiuni între două boli infectocontagioase cu impact major asupra sănătăţii publice - tuberculoza şi COVID-19”

Pe data de 11 august, ora 14.00, doritorii pot participa gratuit la videoconferinţa găzduită de platforma MedicHub, cu tema „Infecţia SARS-CoV-2: factori de risc, tipuri de fenotipuri, relevanţa furtunii de citokine, interacţiuni între două...

Comunicate de presă

Terapie medicală nouă la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, bazată pe folosirea unui sistem de oxigen cu flux mare

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara folosesc o nouă terapie pentru bolnavii cu plămânii afectaţi de infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta este bazată pe un sistem cu flux mare de oxigen, ce presupune, a...

Știri

Studiu. Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 durează cel puţin şase luni

Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature şi realizat în cazul a 87 de persoane care au fost infectate cu acest tip de coronavirus, relatează EFE....