Știri

Institutul de Transplant Renal Cluj lansează un apel către populaţie pentru donarea de organe

Reprezentanţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj şi ai Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR) au lansat un apel către populaţie, pentru donarea organelor celor aflaţi în moarte cerebrală, astfel încât să poată fi salvate cât mai multe vieţi.
22 Octombrie 2024
Știri
22 Octombrie 2024

Institutul de Transplant Renal Cluj lansează un apel către populaţie pentru donarea de organe

Reprezentanţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj şi ai Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR) au lansat un apel către populaţie, pentru donarea organelor celor aflaţi în moarte cerebrală, astfel încât să poată fi salvate cât mai multe vieţi.


„Dificultatea este în centrele care au stabilitate pentru donare, de a identifica şi a convinge familia în acest proces de donare. Nu este uşor. Din păcate, orice scandal mediatic, cum a fost cel de la 'Pantelimon', s-a resimţit imediat în activitatea de donare şi numărul de transplanturi este sub nivelul celor de anul trecut. Oamenii trebuie să ştie că actul de donare este un gest profund umanitar, care ajută până la opt pacienţi să beneficieze de organele acelui pacient, care va trăi, practic, prin acest gest, şi trebuie să ştie că nu există niciun fel de condiţionare în gestul de donare şi nu sunt niciun fel de activităţi suspecte în acest sens. De aceea, educaţia pacienţilor şi a populaţiei în general este foarte importantă. Este importantă şi implicarea Agenţiei Naţionale de Transplant, în identificarea donatorilor, fiindcă, cu cât sunt mai mulţi donatori identificaţi, cu atât procentul celor care acceptă este mai mare”, a declarat medicul Florin Elec, preşedintele Romtransplant, citat de Agerpres. .

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că în România sunt foarte mulţi pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplantul de diferite organe, dar că foarte puţini pot beneficia de transplant, din cauza numărului redus de donatori.

„Pe listele de aşteptare sunt peste 4.300 de pacienţi, pentru toate tipurile de transplant, dar cu precădere, cei mai mulţi sunt pe linie de transplant, peste 3.000 de pacienţi înscrişi pe listele de aşteptare. Dacă luăm în calcul faptul că sunt peste 14.000 de pacienţi în dializă, numărul este mult mai mare decât cel înregistrat în evidenţă. Dar şi aşa, cei care sunt acum înscrişi pe liste, deci 4.000, având în vedere că anul trecut s-au realizat vreo 320 de transplanturi, deci este total insuficient pentru a satisface o nevoie cât mai mare a celor care sunt pe listele de aşteptare”, a spus Gheorghe Tache.

 




Alergologia

icutr clujapel populatiedonare de organe
Te-ar mai putea interesa
Știri

ANT a lansat o campanie pentru promovarea transplantului de organe

Cristina Ghioca, Cristina Ghioca
...

Știri

ICUTR Cluj-Napoca: lista de aşteptare pentru transplantul renal, de 23 de ori mai mare ca numărul operaţiilor anuale

Pe lista de aşteptare pentru transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca figurează 2.300 de persoane, în timp ce numărul de transplanturi anuale este sub 100....

Știri

Iaşi: o nouă şansă pentru doi bolnavi care au primit organe de la un donator în moarte cerebrală

Medicii de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au făcut două transplanturi renale, după ce familia unei persoane aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe....