Din aceeași categorie
Cel de-al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, publicat recent în Monitorul Oficial, conține o prevedere care va permite decontarea serviciilor medicale oferite în cadrul caravanelor de screening, cu condiția ca acestea să fie organizate în parteneriat cu unitățile sanitare, a anunțat dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății la o conferință de presă organizată de Crucea Roșie Română.
„În pachetul care tocmai a fost publicat în Monitorul Oficial, există o prevedere legală prin care se pot organiza caravane mobile de screening în parteneriat cu unitățile sanitare publice sau private, iar serviciile medicale oferite în timpul caravanei vor fi decontate de CNAS”, a explicat ministrul. Pentru realizarea decontării se va utiliza planul de tarifare aplicat în prezent în ambulatoriul de specialitate.
Tot în cadrul acestei conferințe, dr. Alexandru Rogobete și-a exprimat speranța că până la finalul anului va fi finalizată strategia națională de screening, la care se lucrează în prezent: „Strategia națională de screening (...) va avea toate componentele: zona de boli cardio și cerebrovasculare, zona de oncologie, de screening neonatal, diabet și nutriție, sănătate mintală, patologii din zona stomatologiei și lista poate continua. Practic, vom avea un fel de masterplan, în care pentru fiecare cadru de specialități sau de patologii va exista un traseu clar al pacientului, inclusiv o hartă interactivă în care oamenii să înțeleagă și să vadă unde există disponibilitate, infrastructură și unde se derulează astfel de programe”.
Totodată, Strategia își propune să clarifice modul de decontare al acestor servicii. „În prezent (...) [există] un amalgam de mecanisme de decontare prin care nimeni nu mai înțelege nimic. Ne dorim ca pentru fiecare componentă de screening să existe un program național de screening, cu surse clare de finanțare, cu activități clare care se decontează și zona în care se decontează”, a punctat ministrul Sănătății.
Un alt obiectiv al Strategiei va viza informarea corectă și continuă a populației.
screeningdecontare serviciicaravane mobile
România va avea primele registre naționale de screening
În România vor fi înființate trei registre naționale de screening pentru cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul colorectal.
...România continuă să fie codașă la screeningul pentru cancer de col uterin
Anul trecut, în România, au fost efectuate sub 1.000 de testări HPV. În primele nouă luni din 2025, numărul acesora a depășit 1700, o creștere insuficientă pentru a schimba traiectoria actuală.
...S-a deschis centrul de screening de la Institutul Oncologic din București
Institutul Oncologic din București „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” (IOB) a dat startul consultațiilor în cadrul Centrului de Screening Multiorgan și de Diagnostic Precoce pentru Neoplazii.
...
