Știri

Johnson & Johnson România a lansat programul de burse în parteneriat cu UMFCD Bucureşti

În premieră în România, compania a lansat Bursele Johnson & Johnson, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate, pentru a încuraja performanţa academică, progresul ştiinţific, precum şi implicarea în comunitate prin acţiuni de voluntariat. Pentru accesarea acestora sunt eligibili studenţii de la toate facultăţile din cadrul universităţii.
05 Octombrie 2023
Știri
05 Octombrie 2023

Johnson & Johnson România a lansat programul de burse în parteneriat cu UMFCD Bucureşti

În premieră în România, compania a lansat Bursele Johnson & Johnson, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate, pentru a încuraja performanţa academică, progresul ştiinţific, precum şi implicarea în comunitate prin acţiuni de voluntariat. Pentru accesarea acestora sunt eligibili studenţii de la toate facultăţile din cadrul universităţii.


Calendarul de aplicaţii pentru burse este deschis în perioada 2 -12 octombrie, când dosarele se pot depune online, prin platforma de aplicaţii UMFCD, se arată într-un comunicat. Orice student integralist al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, din anii II-V, poate aplica pentru burse Johnson & Johnson, dacă a obţinut în anul universitar precedent rezultate academice deosebite, dacă a participat sau a contribuit la activităţi de cercetare/inovare şi a desfăşurat activităţi de voluntariat. Beneficiarii vor fi stabiliţi de către Comisia de Atribuire a Burselor în urma evaluării dosarelor depuse de către studenţi şi în conformitate cu criteriile stabilite prin metodologia specifică, disponibilă pentru consultare online.

Bursele, 5 la numar, sunt în valoare de 1.000 de lei pe lună şi sunt acordate prin Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate. Criteriile de acordare vor fi reevaluate în fiecare an, pentru a încuraja atât competiţia, cât şi continuitatea.

„Anul acesta, când Johnson & Johnson aniversează 30 de ani de prezenţă prin inovaţie în România, este o mândrie deosebită să avem şansa să întărim şi impactul pe care îl avem în societate. Pentru noi, sănătatea înseamnă totul, iar prin iniţierea programului de burse dezvoltat împreună cu UMFCD demonstrăm angajamentul nostru ferm de a inova în întregul spectru de soluţii medicale”, a declarat Roxana Botea,  Country Director Johnson & Johnson România.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila desfăşoară un act educaţional la cele mai înalte standarde, recunoscut pe plan internaţional. Parteneriatul public-privat pe care îl avem deja de câţiva ani cu Johnson & Johnson susţine şi încurajează performanţele academice ale studenţilor noştri, iar acest program de burse completează cu succes nevoia Universităţii de intensificare a cercetării, inovaţiei şi implicării în dezvoltarea medicinei româneşti”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Programul circumscrie iniţiativei mai ample Johnson & Johnson de a încuraja diversitatea şi incluziunea în domeniile STEM, pentru aprofundarea cunoştinţelor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică, manufactură şi design şi de către alte categorii decât cele tradiţionale. Compania îşi doreşte astfel să susţină inovaţia şi cercetarea fără niciun fel de discriminări, încurajând toţi studenţii eligibili să aplice la program, să depună propuneri şi proiecte îndrăzneţe şi să demonstreze cum pot contribui la dezvoltarea ştiinţei viitorului. În acelaşi timp, în acord cu principiile Crezului Johnson & Johnson, bursele încurajează spiritul de voluntariat la nivelul comunităţii.

Bursele Johnson & Johnson nu se suprapun cu celelalte forme de burse acordate de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi se pot cumula cu orice alte burse acordate de către instituţia de învăţământ.





Pediatru

lansare johnson & johnsonprogram de burse studentiparteneriat cu umfcd
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

SUUMC organizează Workshopul de Traumatologie cu soluţii de osteosinteză extramedulară şi centromedulară

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” organizează în data de 11 noiembrie, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti, Workshopul de Traumatologie cu soluţii de osteosinteză ...