La Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a avut loc inaugurarea celui de-al zecelea punct de operare aeromedicală, care va funcţiona în cadrul Detaşamentului Aeromedical din subordinea Inspectoratului General de Aviaţie, în colaborare cu Unităţile de Primiri Urgenţe din Braşov şi Sibiu şi cu Salvamont.


La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, deputat în Comisia de Sănătate din Parlamentul României, dr. Cristina Vecerdi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Ioan Veştea, şeful DSU, dr. Raed Arafat, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, general de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache, precum reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Operaţionalizarea a venit la un an distanţă faţă de inaugurarea punctului de operare din Caransebeş, din data de 24 decembrie 2021, ambele deservind ca zonă de intervenţie primară zone montane, dar şi alte misiuni specifice în scopul salvării de vieţi, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

„Misiunile de salvare aeromedicale SMURD se vor realiza în mod integrat, cu sprijinul piloţilor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, al colegilor medici şi asistenţi din cadrul UPU SMURD Braşov şi UPU SMURD Sibiu, precum şi personal specializat din cadrul structurilor Salvamont”, se subliniază în postare.

Construirea hangarului în perimetrul noului Aeroport din Braşov va fi realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean. Până la finalizarea proiectului, elicopterul SMURD, dotat cu troliu, achiziţonat prin fonduri europene nerambursabile şi recepţionat în anul 2021 va sta temporar în hangarul IAR Braşov.

La acest moment, sunt operaţionalizate 10 puncte de operare aeromedicale (Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Craiova, Arad, Jibou, Caransebeş, Braşov).

În anul 2022, piloţii IGAv au realizat 4.685 de misiuni de salvare. Au efectuat peste 6.000 de ore de zbor, 4.201 pacienţi fiind transportaţi la unităţi sanitare pentru continuarea îngrijirilor medicale necesare.

„Punctul de Operare Aeromedicală din Braşov şi cel inaugurat anul trecut în Caransebeş sunt două dintre punctele strategice aflate în imediata apropiere a zonei muntoase, anul viitor avându-se în vedere operaţionalizarea celui de al treilea punct de operare aeromedicală pentru salvare montană, în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Odată operaţionalizat şi acesta, cele 11 puncte vor putea să acopere din punct de vedere aeromedical întreaga ţară, crescând astfel capacitatea de răspuns în scopul salvării de vieţi”, se mai arată.

„Când mă gândesc că în 1997 lucram cu un singur elicopter închiriat la Mureş, fabricat în anii ‘60, iar acum avem zece puncte de salvare aeriană dotate cu ultima generaţie de elicoptere amplasate la Mureş, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova, Arad, Galaţi, Jibou, Caransebeş şi Braşov, urmând ca în cursul anului viitor să operăm al 11-lea elicopter la Câmpulung Moldovenesc, nu pot decât să fiu mândru de ce am realizat cu toţii împreună”, a scris pe Facebook secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.





Medic