Din aceeași categorie
Dr. Elena Mihai, medic primar oftalmolog la Compartimentul Clinic de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică de ce este important ca pacienții să nu amâne vizita la oftalmolog.
Întrebată dacă este periculoasă apa din piscine pentru persoanele care poartă lentile de contact, dr. Elena Mihai a explicat pe pagina oficială a Spitalului Județean din Sibiu:
„Da, și aceasta este o atenționare care ar trebui subliniată mai des. Lentila de contact funcționează practic ca un burete care reține microorganismele din apă pe suprafața ochiului. Riscul cel mai grav este keratita cu Acanthamoeba – o infecție cu un parazit prezent în apa de piscină, de mare sau chiar de la robinet, care poate duce la durere severă, ulcerații corneene și, în cazurile grave, pierderea vederii”.
Medicul îi sfătuiește pe pacienți să nu uite că multe boli oculare grave evoluează tăcut: „Nu așteptați să apară simptome ca să mergeți la oftalmolog. Multe boli oculare grave – glaucomul, retinopatia diabetică, degenerescența maculară timpurie – evoluează tăcut, fără durere și fără semne evidente, până când deteriorarea devine ireversibilă”.
Când este bine să ne facem un control oftamologic?
Un control oftalmologic la unui-doi ani după 40 de ani, și anual după 60 de ani sau în prezența factorilor de risc (diabet, hipertensiune, antecedente familiale) este modul potrivit de a păstra o vedere bună pe termen lung, explică specialista.
„În rest, regulile sunt simple: purtați ochelari de soare cu protecție UV, nu fumați (fumatul este un factor de risc major pentru cataractă și DMLV), alimentați-vă echilibrat, respectați regula 20-20-20 când lucrați pe ecrane (la fiecare 20 de minute, priviți 20 de secunde la ceva aflat la 6 metri), și mergeți regulat în aer liber – mai ales copiii, pentru că lumina naturală încetinește progresia miopiei”, a conchis dr. Elena Mihai, medic primar oftalmolog.
Fotografie de la https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/model-estompare-ince-o-are-instrument-5996747/
Oftalmologieoftalmologspitalul judetean sibiulentile de contactochiglaucom
Studiu: miopia ar fi cauzată de lumina slabă din interior
Un nou studiu publicat în 2026 aduce în discuție rolul iluminării retiniene.
...10% dintre nou-născuții Maternității Sibiu au nevoie de terapie intensivă
Vor fi cu 20% mai multe paturi pentru terapie intensivă pentru bebelușii născuți aici.
...
