Din aceeași categorie
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate, a anunțat ministrul Sănătății. Astfel, 33 de substanțe noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 medicamente indicațiile terapeutice au fost extinse
„Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o șansă la tratament”, a punctat dr. Alexandru Rogobete.
Potrivit ministrului, odată cu această nouă actualizare, în listă a fost introdus primul medicament radiofarmaceutic pentru tratamentul cancerului de prostată.
Totodată, în Programul Național de Oncologie au fost introduse alte 14 terapii noi destinate tratamentului pentru: melanom, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenström, limfoame, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, tumori solide cu mutații genetice și tumori gastro-intestinale stromale,
În același timp este asigurat accesul la tratament pentru boli grave și rare, precum: arterită cu celule gigante, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, miastenia gravis, tulburări din spectrul neuromielitei optice, deficit de lipază acidă lizozomală sau boala Fabry.
În plus, pentru 19 medicamente deja compensate indicațiile terapeutice au fost extinse.
Acest lucru înseamnă că ele vor putea fi utilizate și pentru alte afecțiuni, inclusiv: trombocitopenie severă la pacienți cu boală hepatică cronică, sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică), boala Niemann-Pick tip C, boala Still și artrită idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonurie, nefropatie cu IgA, colită ulcerativă moderată sau severă, artrită psoriazică, artrită asociată entezitei și artrită psoriazică juvenilă, febră mediteraneană familială și sindroame autoinflamatorii rare, cancer pulmonar cu mutație BRAF, gliom la copii și adolescenți, limfom folicular recidivant sau refractar, cancer tiroidian diferențiat avansat, miastenia gravis generalizată și tulburări din spectrul neuromielitei optice.
medicamentemedicamente gratuitemedicamente compensatelista medicamente
Disponibiltatea medicamentelor – vulnerabilități și recomandări
Auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor a fost finalizat, a anunțat Ministerul Sănătății. În urma acestuia au fost identificate 16 măsu...
Cheltuielile cu sănătatea au crescut cu 29% în 2025
În ciuda unei creșteri semnificative a finanțării sistemului de sănătate, povara financiară suportată direct de populație rămâne ridicată, arată rezultatele unui studiu publicat recent.
...Proceduri mai simple pentru aprovizionarea cu medicamente
Ministerul Sănătății a început procedurile pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale.
...
