Finanțat de Uniunea Europeană NextGenerationEU - Guvernul României - Planul Național de Redresare și Reziliență
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României mfe.gov.ro/pnrr facebook.com/PNRROficial
Știri

Ministerul Sănătăţii: Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a demarat

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii a demarat prin distrubuirea primei tranşe de vaccin la nivel naţional. Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
15 Septembrie 2020
Știri
15 Septembrie 2020

Ministerul Sănătăţii: Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a demarat

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii a demarat prin distrubuirea primei tranşe de vaccin la nivel naţional. Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.


Potrivit ministerului, repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Ieri, 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătăţii a început distrubuţia primelor 330.000 de doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin va fi distribuit la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc.

„Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării.

De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.

Mai mult, respectarea regulilor de igienă reprezintă o regulă esenţială pentru prevenirea îmbolnăvirilor, precizează ministerul.

ministerul sanatatiicampanie vaccinare antigripalasezon gripal 2020-2021gripavaccin gripal
Te-ar mai putea interesa
Știri

Alexandru Rogobete va schimba în perioada următoare componența comisiilor din Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății a punctat că nu va permite ca birocrația, orgoliile sau interesele personale să blocheze parcursul profesional al medicilor.

...

Știri

În România sunt prezente pe piață 4 vaccinuri pentru gripă

Primele cantități din toate aceste produse au fost distribuite la nivel național în a doua jumătate a lunii septembrie.

...

Știri

Disponibiltatea medicamentelor – vulnerabilități și recomandări

Auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor a fost finalizat, a anunțat Ministerul Sănătății. În urma acestuia au fost identificate 16 măsu...