Din aceeași categorie
Înscrierea persoanelor pentru Loteria Vaccinării se realizează pe portalul dedicat, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
După generarea certificatului de vaccinare, persoanele eligibile au opţiunea de a se înscrie la loterie prin parcurgerea a trei paşi:
- Pasul 1: să confirme că au citit şi sunt de acord cu Regulamentul Loteriei.
- Pasul 2: să confirme acordul de publicare a datelor personale pe site-urile instituţiilor organizatoare.
- Pasul 3: să se înscrie la Loteria Vaccinării.
După parcurgerea celor trei paşi, fiecare persoană va primi un e-mail de confirmare a înscrierii, în care se va regăsi şi numărul unic de participare.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va publica în fiecare zi de vineri, la ora 12.00, pe site-ul dedicat, ultimul număr alocat, în vederea organizării extragerilor de către Loteria Română.
Se consideră schemă completă de vaccinare efectuarea a două doze pentru tipurile de ser Pfizer, Moderna şi Astra Zeneca, sau o singură doză pentru vaccinul Johnson&Johnson.
Dacă participantul are deja generat certificatul de vaccinare pentru schema completă, înscrierea la Loteria Vaccinării se face din interfaţa de vizualizare a certificatului (secţiunea „Listă certificate”).
Înscrierea se poate realiza individual, de către persoana vaccinată, sau de orice altă persoană care are dreptul să genereze certificatul în numele persoanei vaccinate.
Mecanism nou de finanțare a spitalelor
Spitalele vor fi finanțate după un mecanism nou, care va ține cont de serviciile medicale acordate și de numărul pacienților tratați în unitățile sanitare. Măsura este cuprinsă într-un nou pachet de reforme anunțat de Ministe...
Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...Reclasificarea spitalelor, la start
Ministerul Sănătății a finalizat criteriile de încadrare în categoria spitalelor de importanță strategică.
...
