Nivelul radiaţiilor, în perioada războiului, nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România, iar în privinţa valorilor înregistrate la Centrala Nucleară de la Zaporojie, acestea nu justifică îngrijorările din spaţiul media sau al populaţiei, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.


Ministrul s-a referit la informaţiile contradictorii privind situaţia de la Centrala de la Zaporojie, din Ucraina, informează Agerpres.

„Am avut o discuţie telefonică destul de lungă cu domnul ministru al Mediului din Ucraina şi (...)  a subliniat încă o dată faptul că sistemul de monitorizare a radiaţiilor din Ucraina este funcţional. A fost dezvoltat şi completat cu noi unităţi de măsurare a radiaţiilor în urma donaţiilor primite de la statele europene. Este un sistem care raportează zilnic datele măsurate şi le trimite la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, aşa cum facem şi noi. (...) Datele măsurate, validate şi transmise la Agenţia Internaţională nu justifică în niciun fel îngrijorările din spaţiul media sau de la nivelul populaţiei. De la începutul războiului această monitorizare este una continuă, validările de date se fac continuu, zilnic”, a spus ministrul român.

Acesta a adăugat că schimbul de informaţii între România şi Ucraina se realizează permanent.

„În perioadele în care am avut informaţii din Ucraina cu privire la o potenţială activitate nucleară sau probleme potenţiale la aceste centrale am făcut validări mai dese, chiar din oră în oră. Toate aceste date certifică faptul că nivelul radiaţiilor în perioada războiului nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România. Facem acest lucru în continuare în colaborare cu colegii noştri şi cu ministerul din Ucraina, avem contact permanent, furnizăm şi primim informaţii permanent”, a precizat oficialul.

Centrala nucleară din oraşul Energodar, în regiunea Zaporojie, a fost bombardată în mod repetat în weekend şi a suferit unele pagube, dar infrastructura critică este considerată a fi intactă.

 



Oncolog