Din aceeași categorie
Ministrul interimar al Sănătăţii a susţinut prima videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din teritoriu, la care au mai participat secretarii de stat Levente Vass şi Andrei Baciu, precum şi conducerea departamentului de asistenţă medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii şi reprezentantul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, se arată într-un comunicat.
Au fost discutate aspecte legate de pregătirea sistemului sanitar pentru al patrulea val pandemic.
Cseke Attila i-a asigurat pe directorii direcţiilor de sănătate publică de întregul sprijin în perioada mandatului său interimar şi le-a solicitat să acţioneze cu responsabilitate şi solidaritate.
„Mesajul meu către dumneavoastră vreau să fie clar. În pandemie trebuie acţionat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate şi solidaritate. Nu vreau ca pacienţii dintr-un judeţ să fie refuzaţi şi să nu fie trataţi în alt judeţ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale, astfel încât tot ce raportaţi să fie real”, a declarat ministrul interimar.
În perioada următoare, direcţiile de sănătate publică vor trece la creşterea numărului de paturi în secţiile de terapie intensivă ale unităţilor sanitare, conform planurilor de rezilienţă. De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii a solicitat identificarea personalului medical care să deservească aceste paturi suplimentare, pentru a fi transferat de către reprezentaţii DSU.
Ministrul a mai cerut direcţiilor de sănătate publică să identifice materialele sanitare şi medicamentele care sunt în plus în spitale, pentru a fi luate în evidenţă şi redistribuite între judeţe, în caz de necesitate.
Videoconferinţele cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi managerii de spitale se vor desfăşura periodic, se mai arată în comunicat.
ministrul sanatatiivideoconferinta directii de sanatate publicaplanuri de rezilientavalul patru pandemic
Mai multe categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical
Mai multe categorii de pacienți vor fi exceptate de la neplata primei zile de concediu medical în urma adoptării unui proiect de lege în acest sens.
...Ministrul Sănătății a discutat recent cu reprezentanții Băncii Mondiale
Discuțiile au vizat și viitorul colaborării cu Banca Mondială.
...Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
