Știri

Ministrul Sănătăţii participă la reuniunea OMS privind sănătatea şi migraţia în regiunea europeană

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii participă la reuniunea la nivel înalt privind sănătatea şi migraţia în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), eveniment organizat în Istanbul, Turcia. Reuniunea are ca obiectiv coordonarea şi integrarea acţiunilor guvernelor, ale societăţii civile şi ale comunităţii internaţionale, privind acordarea asistenţei umanitare şi de sănătate refugiaţilor şi migranţilor.
17 Martie 2022
Știri
17 Martie 2022

Ministrul Sănătăţii participă la reuniunea OMS privind sănătatea şi migraţia în regiunea europeană

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii participă la reuniunea la nivel înalt privind sănătatea şi migraţia în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), eveniment organizat în Istanbul, Turcia. Reuniunea are ca obiectiv coordonarea şi integrarea acţiunilor guvernelor, ale societăţii civile şi ale comunităţii internaţionale, privind acordarea asistenţei umanitare şi de sănătate refugiaţilor şi migranţilor.


Întâlnirea reuneşte miniştri ai Sănătăţii din regiunea europeană, experti internaţionali, organizaţii partenere şi state din regiunile OMS Africa şi Estul Mediteranei, se arată într-un comunicat.

Ministrul român al Sănătăţii a participat la prima masă rotundă a conferinţei şi s-a referit la necesitatea unei strategii comune privind resursele umane în sănătate, fiindcă accesul universal la servicii de sănătate nu va fi posibil dacă nu există profesionişti, inclusiv în zonele mai puţin dezvoltate.

„Peste 15.000 de medici au emigrat în alte ţări după aderarea României la Uniunea Europeană. În plus, au emigrat şi alţi profesionişti din sistemul sanitar. Eu cred că trebuie să acţionăm în două direcţii, atunci când vorbim de resursa umană din sistemul sanitar. Pe lângă creşterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiţii de confort profesional care să facă eficientă activitatea medicală, iar acesta din urmă este esenţială pentru a menţine în ţară profesioniştii sistemului”, a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul reuniunii.

În a doua parte a mesei rotunde, Alexandru Rafila a prezentat măsurile pe care Guvernul României le-a luat pentru accesul neîngrădit la servicii de sănătate al refugiaţilor din Ucraina, precum şi eforturile pe care Ministerul Sănătăţii le face pentru controlul tuberculozei, HIV şi al bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare. Ministrul a reafirmat solidaritatea României cu victimele războiului din această ţară.

Guvernul României este direct implicat în furnizarea de ajutoare autorităţilor şi cetăţenilor ucraineni şi a pus la dispoziţie platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, prin care ofertele de asistenţă umanitară sunt centralizate şi direcţionate rapid către beneficiari.

„Cetăţenii ucraineni care ajung pe teritoriul României au acelaşi drepturi de a accesa serviciile medicale la fel ca şi cetăţenii români. România a pus, de asemenea, la dispoziţie 3.300 de paturi care pot primi răniţi din Ucraina în spitale din toate judeţele ţării. De asemenea, toţi cetăţenii ucraineni care sosesc în România vor beneficia de evaluarea stării de sănătate, de servicii complete de vaccinare şi asistenţă de medicină dentară”, se mai arată în comunicat.

 

 

Medic

ministrul sanatatiireuniune omssanatate si migratieregiunea europeana
Te-ar mai putea interesa
Știri

IOCN: ministrul Sănătății a vizitat o caravană mobilă de screening pentru cancerul de sân

119.000 de femei sunt vizate pentru screening în cadrul acestui proiect la IOCN.

...

Știri

Alexandru Rogobete va schimba în perioada următoare componența comisiilor din Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății a punctat că nu va permite ca birocrația, orgoliile sau interesele personale să blocheze parcursul profesional al medicilor.

...

Știri

România trece de la șantiere la spitale moderne, funcționale

Investițiile în spitalele finanțate prin PNRR intră în etapa decisivă.

...