Știri

Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor asociaţii de pacienţi

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor asociaţii de pacienţi care au solicitat intervenţia Ministerului Sănătăţii pentru asigurarea fondurilor necesare CNAS în vederea decontării medicamentelor şi serviciilor de sănătate din programele naţionale.
06 Octombrie 2023
Știri
06 Octombrie 2023

Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor asociaţii de pacienţi

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor asociaţii de pacienţi care au solicitat intervenţia Ministerului Sănătăţii pentru asigurarea fondurilor necesare CNAS în vederea decontării medicamentelor şi serviciilor de sănătate din programele naţionale.


Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a prezentat şi Guvernul României a aprobat Memorandumul care suplimentează bugetul CNAS cu 2,5 miliarde de lei pentru plata acestora, se arată într-un comunicat.

În ceea ce priveşte Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, „după aprobarea Ordonanţei care a făcut posibilă operaţionalizarea medicinei personalizate, testarea genetică şi radioterapia stereotactică, precum şi multe alte servicii noi pentru pacienţii oncologici, au fost adoptate câteva Hotărâri de Guvern necesare implementării PNCC”, se adaugă.

„Specialiştii oncologi din toată ţara lucrează la elaborarea ordinelor de ministru care vor permite în perioada imediat următoare reorganizarea reţelei de oncologie, pentru un acces mai bun al pacienţilor la serviciile medicale de care au nevoie”, se continuă. Implementarea unui plan de sănătate care să răspundă aşteptărilor pacienţilor oncologici este un proces, nu o decizie, se subliniază. 

„Toţi pacienţii reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii! Lucrăm împreună cu specialiştii din sănătate pentru a le oferi bolnavilor de cancer acces uşor la diagnostic, servicii de asistenţă medicală şi tratamente la cele mai înalte standarde. Sunt chestiuni administrative care nu se pot rezolva de pe azi pe mâine, decât în opinia unor persoane care nu cunosc nevoile pacienţilor oncologici. Performanţa serviciilor medicale nu constă doar în câte ordine de ministru emite Ministerul Sănătăţii, ci într-o reformă reală a sistemului, care se construieşte în timp!”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre lista de medicamente compensate şi gratuite. Din noiembrie 2021 şi până în prezent, Ministerul Sănătăţii a introdus 84 de noi medicamente, dintre care 23 pentru afecţiuni oncologice. În prezent, Ministerul Sănătăţii a iniţiat HG pentru introducerea unor noi medicamente compensate pentru mai multe afecţiuni, aceasta aflându-se în avizare interministerială, se mai arată în comunicat.





Pediatru

intalnire ministrul sanatatiiasociatii pacientidecontare servicii de sanatateprograme nationale
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu cu proiectanţii spitalelor regionale din Cluj-Napoca şi Iaşi

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut azi, 30 mai, o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţii companiilor care au câştigat contractele de proiectare a spitalelor regionale din Cluj-Napoca şi Iaşi....

Comunicate de presă

Întâlnire cu Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: ministrul Sănătăţii susţine creşterile salariale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a exprimat joi, 5 mai, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, susţinerea pentru solicitările lucrărilor din sănătate în privinţa creşterilor salariale aferen...

Comunicate de presă

Ministerul Sănătăţii şi CNAS: hotărâre privind aprobarea programelor naţionale de sănătate

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au propus, iar Executivul a adoptat, pe data de 25 martie, proiectul de Hotărâre privind aprobarea programelor naţionale de sănătate....