Din aceeași categorie
În urma consultărilor directe cu asociațiile de pacienți și cu reprezentanți responsabili din justiție, Ministerul Sănătății a decis să retragă din proiectul de ordonanță prevederea care limita posibilitatea pacienților de a apela la procedura ordonanței președințiale pentru acces la medicamente.
„Pacienții nu trebuie să sufere din cauza imperfecțiunilor legislative sau a unor soluții incomplete. Obligația noastră, ca stat și ca minister, este să găsim mecanisme corecte, rapide și etice prin care oamenii să aibă acces la tratamentele necesare, mai ales acolo unde nu există alternativă terapeutică”, se arată într-un comunicat al MS.
„Soluția nu este să limităm drepturile pacienților, ci să venim cu reguli mai clare și sustenabile, care să asigure echilibru între responsabilitatea autorităților, obligațiile companiilor farmaceutice și, mai ales, dreptul fiecărui pacient.”
Totodată, pentru a garanta un acces real și eficient, va fi introdus un mecanism mai strict de monitorizare: medicul prescriptor va avea obligația de a urmări evoluția pacientului, de a evalua beneficiul terapeutic și de a raporta trimestrial rezultatele.
„În situația obținerii unui beneficiu terapeutic suplimentar, după prima evaluare anuală, va putea fi aplicat un acord de partajare a costurilor între CNAS și deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului, astfel încât pacienții să fie sprijiniți iar sistemul să rămână sustenabil”, au mai explicat reprezentanții MS pe pagina de Facebook.
Până când experții din Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor identifica o formulă administrativă completă, prevederea respectivă este retrasă din actualul proiect de ordonanță.
„Ne asumăm deschis această decizie, pentru că dialogul și încrederea publică sunt mai importante decât impunerea unor soluții incomplete. România are nevoie de un sistem de sănătate în care pacienții să simtă protecție, nu constrângere, iar reformele pe care le construim trebuie să aibă la bază respectul față de oameni”, se arată în finalul comunicatului.
Fotografie de la Marta Branco: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/instrumente-esen-iale-pentru-gestionarea-afec-iunilor-cardiace-32210639/
ministerul sanatatiiordonantalegislatieacces la tratamenteacces la medicamentepacientiproiect de legeprevedereordonanță președințialăOncoRCP, o resursă online pentru pacienții oncologici și aparținători
Scopul platformei este de a-i ghida pe pacienții oncologici în traseul pe care îl au de urmat
...Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată astăzi
Sloganul ediției din acest an este „În siguranță, din prima zi de viață!”
...Ordin de ministru pentru includerea a 35 de medicamente pe lista cu compensate
Pacienții vor avea acces la noi tratamente compensate.
...