Știri

NASA încearcă să diversifice meniul astronauţilor cu alimente obţinute în spaţiu

Air Company din Brooklyn a dezvoltat o metodă inedită de reciclare a dioxidului de carbon expirat de astronauţi pentru a obţine substanţe nutritive pe bază de drojdie. Acestea ar putea intra în compoziţia shake-urilor proteice hrănitoare pentru echipajele aflate în misiuni de lungă durată.
30 Mai 2023
Știri
30 Mai 2023

NASA încearcă să diversifice meniul astronauţilor cu alimente obţinute în spaţiu

Air Company din Brooklyn a dezvoltat o metodă inedită de reciclare a dioxidului de carbon expirat de astronauţi pentru a obţine substanţe nutritive pe bază de drojdie. Acestea ar putea intra în compoziţia shake-urilor proteice hrănitoare pentru echipajele aflate în misiuni de lungă durată.


Inovaţia unei companii din New York a plasat-o în finala unui concurs sponsorizat de NASA pentru a încuraja dezvoltarea unor tehnologii de generaţie viitoare pentru a acoperi nevoile alimentare ale astronauţilor, informează Reuters şi Agerpres

Stafford Sheehan, cofondator şi director tehnic al companiei newyorkeze este deţinător al unui doctorat în chimie fizică la Universitatea Yale, a dezvăluit că a dezvoltat iniţial o tehnoogie de conversie a carbonului ca o metodă de a produce alcool de puritate ridicată pe post de combustibil pentru avioane.

Concursul „Deep Space Food Challenge”, sponsorizat de NASA, l-a făcut pe Sheehan să îşi modifice invenţia pentru a produce proteine, carbohidraţi şi grăsimi comestibile folosind acelaşi sistem.

Sistemul dezvoltat de compania lui Stafford Sheeham funcţionează preluând dioxidul de carbon din aerul expirat de astronauţi şi combinându-l cu hidrogenul gazos extras din apă prin electroliză. Amestecul rezultat de alcool şi apă este introdus apoi într-o cantitate mică de drojdie, pentru ca aceasta să crească şi să devină o sursă regenerabilă de proteine unicelulare şi de alte nutrimente.

Băutura astfel rezultată, bazată pe o proteină unicelulară, are consistenţa unui shake proteic obţinut din zer, a precizat cofondatorul companiei newyorkeze. Sheehan a comparat aroma acestuia cu cea a produsului „seitan”, un preparat care se aseamănă cu tofu şi care este obţinut din gluten extras din grâu. Seitan a fost adoptat de vegetarieni ca substitut al cărnii.

Pe lângă băuturile proteice, tehnologia poate fi utilizat pentru a crea mai multe produse bogate în carbohidraţi.

AIRMADE, tehnologia patentată de compania newyorkeză, a fost unul dintre cei opt câştigători anunţaţi de NASA în această lună în cea de-a doua fază a concursului său dedicat alimentelor spaţiale. Runda finală a concursului va avea loc în perioada următoare.

Printre ceilalţi câştigători s-au aflat un sistem bioregenerativ creat de un laborator din Florida pentru a cultiva legume proaspete, ciuperci şi chiar larve de insecte care pot fi utilizate ca micronutrimente, un proces de fotosinteză artificială dezvoltat de o companie din California pentru a crea ingrediente alimentare pe bază de plante şi fungi şi o tehnologie de fermentare cu ajutorul gazelor, dezvoltată de o firmă din Finlanda, pentru a produce proteine unicelulare.

Un premiu de până la 1,5 milioane de dolari va fi împărţit între viitorii câştigători ai concursului.

 




ORL

concurs nasameniu astronautialimente obtinute in spatiu
Te-ar mai putea interesa