Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a atenţionat că ar putea urma un val doi al pandemiei de coronavirus odată cu măsurile de relaxare pentru populaţie. Acesta a mai precizat că recomandă menţinerea izolării pentru persoanele care sunt infectate cu virusul, chiar dacă această măsură nu mai este una obligatorie.
„Poate urma un val doi, cu o componentă de relaxare a populaţiei. Recomand păstrarea izolării pentru cei pozitivi, chiar dacă nu mai este obligatoriu. Portul măştii în contactul cu familia acestei persoane, regulile de igienă, grija în spaţiile comune”, a afirmat Nelu Tătaru, potrivit News.ro.
Ce spune ministrul despre deschiderea şcolilor, în septembrie?
Întrebat ce sfaturi are pentru copiii care ar putea să se întoarcă la şcoală peste câteva luni, ministrul Sănătăţii a spus că există un grup de lucru la nivelul Ministerului Educaţiei, în care este implicat şi vicepremierul, şi alţi factori decizionali, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.
„Eu am spus, încă de la început, ne vom gestiona perioada de vară, iar, în apropierea lunii septembrie, vom vedea cum prognozăm şi începutul anului şcolar. Există o comisie la nivelul Ministerului Educaţiei care pregăteşte începutul anului şcolar. Noi ne adaptăm şi pregătim în acest moment tot ce înseamnă măsuri”, a explicat Tătaru.
Exclude o nouă măsură de închidere a teraselor
Acesta a adăugat că „ne-am bucurat cam devreme”. El a exclus o nouă măsură de închidere a teraselor, însă rămâne de văzut cum va fi pregătită deschiderea restaurantelor. „Noi avem de gestionat o a doua cocoaşă a acestui registru pandemic. Ne-am bucurat cam devreme. Mă refer şi la restaurante, şi la terasele pe care le-am deschis, sunt piscine închise. În acest moment, nu putem discuta despre acest lucru (o posibilă închidere a teraselor – n.r.), dar putem amâna restul de măsuri de relaxare. Vom ajunge la un moment într-o transmitere exponenţială, când vor veni foarte multe cazuri de la o zi la alta şi atunci sistemul nu va putea gestiona primirea altor pacienţi”, a completat ministrul.
„Amânarea măsurilor de relaxare de la 1 iulie trebuie să fie un semnal”
Întrebat dacă are vreun regret privind situaţia pandemiei în România, Nelu Tătaru a replicat: „Nu neapărat părere de rău, o dezamăgire poate, o parte a populaţiei pe care nu o vedeam aşa vitează ca acum. Ţin minte acea linişte din martie, aprilie care a făcut să ajungem la măsuri de relaxare. „Amânarea măsurilor de relaxare de la 1 iulie trebuie să fie un semnal”.