Știri

New York: stare de urgenţă, după depistarea virusului poliomielitic în apele reziduale

Guvernatorul statului american New York, Kathy Hochul, a declarat stare de urgenţă şi dezastru după ce mai multe mostre cu virus poliomielitic au fost descoperite în apele reziduale din trei comitate.
12 Septembrie 2022
Știri
12 Septembrie 2022

New York: stare de urgenţă, după depistarea virusului poliomielitic în apele reziduale

Guvernatorul statului american New York, Kathy Hochul, a declarat stare de urgenţă şi dezastru după ce mai multe mostre cu virus poliomielitic au fost descoperite în apele reziduale din trei comitate.


Ordinul executiv al guvernatorului, care e în vigoare până pe 9 octombrie, a fost emis la peste o lună după ce un adult din Rockland County, un comitat situat la nord de metropola New York, a fost diagnosticat cu poliomielită, informează Reuter şi Agerpres. A fost primul caz confirmat în Statele Unite, după o pauză de aproape un deceniu.

Decizia extinde categoriile de personal autorizate să administreze vaccinul antipolio - inclusiv paramedici, moaşe şi farmacişti - şi conţine alte măsuri pentru a creşte ratele de vaccinare.

Virusul poliomielitic a fost prezent în probele recoltate din ape reziduale încă din luna aprilie. A fost detectat în eşantioane prelevate lunar, în comitatele Orange şi Rockland, ceea ce indică faptul că era prezent înainte de confirmarea primului caz.

După ce boala a fost detectată, oficialii din New York i-au îndemnat pe rezidenţi să se vaccineze – iar cei vaccinaţi au fost sfătuiţi să-şi facă o doză booster. Deşi persoanele de toate vârstele sunt ameninţate, virusul polio afectează în principal copiii cu vârste de până la trei ani. Cele trei doze ale vaccinului poliomielitic pot asigura o rată de imunitate apropiată de 100%.

Orange County este comitatul cu cea mai mică rată de vaccinare împotriva poliomielitei din statul New York, doar 59% din totalul populaţiei rezidente fiind imunizată, potrivit datelor transmise de Departamentul de Sănătate.

Reprezentanţii sectorului medical şi-au stabilit obiectivul ca 90% din locuitorii statului New York să fie vaccinaţi împotriva poliomielitei, notează Reuters.





Pediatru

statul new yorkstare de urgentadepistare virus poliomieliticape reziduale
Te-ar mai putea interesa
Știri

Statele Unite ridică starea de urgenţă naţională privind COVID-19

Preşedintele american Joe Biden a ridicat oficial starea de urgenţă naţională legată de COVID-19. Starea de urgenţă e instituită de trei ani în SUA - ţară unde s-au înregistrat peste un milion de morţi din cauza infectării cu SARS-CoV-2. ...

Știri

Starea de urgenţă sanitară impusă de pandemie va înceta pe 11 mai în SUA

Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care pandemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat Casa Albă. Două declaraţii privind starea de urgenţă au fost făcute în ...

Știri

California declară stare de urgenţă din cauza răspândirii variolei maimuţei

Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a declarat luni stare de urgenţă în California ca urmare a răspândirii virusului variolei maimuţei, pentru a consolida „eforturile de vaccinare ale statului”....