Din aceeași categorie
La baza aprobării a stat studiul de fază 3 SPARTAN care a relevat faptul că apalutamida reduce riscul de dezvoltare a metastazelor, iar rata de deces scade cu 72% şi oferă pacienţilor o rată mediană de supravieţuire îmbunătăţită, fără apariţia metastazelor, cu peste doi ani.
„Unul dintre principalele obiective în gestionarea tratamentului cancerului de prostată este întârzierea extinderii bolii întrucât, atunci când acest lucru are loc, răspunsul la tratament poate fi mai îngreunat şi astfel este impactată calitatea vieţii pacienţilor, în cele din urmă, prognoza lor fiind înrăutăţită. Durata mediană de supravieţuire a acestor pacienţi este de aproximativ trei ani,” a declarat dr. Simon Chowdhury, consultant medical în oncologie, Guy's and St Thomas' Hospitals, Londra. „Este crucial să întârziem dezvoltarea metastazelor cât mai mult posibil. Prin urmare, aprobarea apalutamidei, un tratament care poate creşte semnificativ durata de timp până la apariţia metastazelor, este un pas înainte considerabil pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată.”
Apalutamida este un inhibitor al receptorilor androgenici de nouă generaţie, care blochează stimularea androgenică în celulele cancerului de prostată. Apalutamida inhibă dezvoltarea celulelor canceroase prin trei modalităţi: blocarea legării hormonilor androgeni de receptorii androgenici, inhibarea translocaţiei nucleare a receptorilor activaţi şi prevenirea asocierii receptorilor androgenici activaţi cu ADN-ul celulei celulei canceroase.
În Statele Unite ale Americii, apalutamida a primit aprobarea din partea FDA, pentru utilizarea în tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu nmCRPC. La scurt timp după aceasta, apalutamida a fost aprobată în Canada, Australia, Argentina şi Brazilia.
Începe reabilitarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean Piatra Neamț
Consiliul Județean Neamț a anunțat în luna august că începe reabilitarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean.
...IRO Iași: peste 12.000 de persoane, consultate și investigate în doar 6 luni
Oamenii s-au adresat specialiștilor de la ginecologie și celor de la Laboratorul de Gastroenterologie și Endocrinologie.
...Grup de suport pentru persoanele cu cancer mamar
COPAC organizează un grup de suport dedicat persoanelor diagnosticate cu cancer mamar.
...