Cu tenacitatea unui cercetător și delicatețea unei mame, dr. Natalia Pătrașcu predă de peste 10 ani în cadrul UMF „Carol Davila” și practică, în paralel, cardiologia la Spitalul Universitar de Urgență București, dar și în mediul privat.

Discutăm în cadrul secțiunii „Interviul Săptămânii” despre problemele cardiovasculare cu care se pot confrunta viitoarele mame, dar și despre dificultăți și provocările din sistemul medical românesc.

 

MedicHub: Ce v-a determinat să alegeți specializarea Cardiologie, din multitudinea de discipline medicale?

Dr. Natalia Pătrașcu: Aș putea spune că încă din anul patru de facultate, când am făcut stagiul de cardiologie, m-am îndrăgostit de această specialitate.

Sigur că mai aveam și alte opțiuni. Însă, ce am iubit și am considerat mereu aparte la cardiologie este șansa mare de rezultate spectaculoase în tratarea pacienților, pornind de la situații amenințătoare de viață și mergând până la afecțiuni cronice în care este extrem de importantă educarea pacientului, comunicarea, stabilirea unui plan de viață.

 

Unul dintre cele mai recente proiecte ale dumneavoastră este pagina online de informare „Cardiologie pentru viitoare mame”. De ce ați ales să demarați acest proiect personal?

Pagina am făcut-o ca să acopăr un gol. Realmente, nu există, la nivel național, cardiologi dedicați problemelor cardiovasculare din timpul sarcinii și mi-au confirmat și medici ginecologi acest lucru. Eu am avut istoria mea personală de preeclampsie în timpul sarcinii, cu complicații la momentul respectiv, dar totul s-a rezolvat, din fericire. Motiv pentru care mi-am propus să ajut această categorie cu preeclampsie și, de aici, să mă ocup de spectrul mai larg al afecțiunilor cardiovasculare în sarcină.

Am demarat și o cercetare științifică, cu o ecografie de performanță, ca să văd practic ce se întâmplă cu funcția inimii la femeile care fac hipertensiune în sarcină și pentru care regula spune că boala trece odată cu naștere.

Din datele pe care le am până acum, începe să se contureze că nu este chiar așa, că aceste femei nu au o funcție normală a inimii. Nu avem de unde să știm dacă acestă afecțiune este preexistentă sarcinii, dar se pare că disfuncția se menține în timp.

Ca medic, trebuie să îți atragă atenția că e vorba de o categorie de femei tinere care ar trebui să fie mai atent investigate și urmărite din punct de vedere cardiovascular. De regulă, o femeie sub 40 de ani nu e inclusă în nici o scală de calcul al scorului de risc, de mortalitate cardiovasculară etc. Ori, vorbim de o categorie mai tânără de atât la care ar trebui să ne uităm mai cu atenție.

 

A crescut și media de vârstă la care femeile devin mame pentru prima dată. Este și acesta un factor care contribuie la apariția bolilor cardiovasculare la viitoarele mame?

Vârsta este una dintre cauzele hipertensiunii. Un alt factor sunt diferitele malfomații congenitale, bine susținute la vârsta tânără, de care o femeie nu este conștientă încă, nu s-a investigat niciodată și rămâne gravidă cu o condiție ce prezintă mare risc pentru sarcină. Atunci, lucrurile se pot complica pentru că sarcina este un soi de test de efort prelungit pentru organism.

 

Care sunt semnele de alarmă, situațiile în care un medic de familie sau ginecolog ar trebui să o trimită pe viitoarea mamă la medicul cardiolog?

În primul rând, din ce am observat, sunt multe situații în care nici medicul de familie, dar nici medicul specialist care urmărește gravida nu îi măsoară tensiunea arterială, ceea ce ar fi obligatoriu la fiecare vizită de monitorizare a sarcinii. Acesta este primul lucru obligatoriu care ar trebui făcut pentru orice femeie gravidă.

Și atenție că pragul de normal al tensiunii la o gravidă este ceva mai mic. Deci 130/85, care ar fi la limita de sus a intervalului pentru o non-gravidă, trebuie să atragă un semnal de alarmă și trimiterea la specialist.

 

Am zice că organismul este construit pentru a face față sarcinii și totuși, de multe ori, această perioadă reprezintă un test de efort pentru corp.

Această complicație specifică sarcinii, preeclampsia, este un foi de furtună a organismului, cauza nefiind foarte clară. Este ca și cum copilul este perceput de organismul mamei ca ceva străin, ca un non-self, și apare o reacție de lezare vasculară generalizată, cu afectarea rinichilor concomitent cu tensiunea mare, pierderea de proteine și cu edeme foarte mari.

Edemele sunt principalul semnal de alarmă. Edemele, până la un punct, sunt o afecțiune acceptată în sarcină, dar când femeia crește brusc în greutate cu câteva kilograme în câteva zile, se umflă la faț㸠nu îi mai încape vergheta pe deget etc., atunci este un semnal de alarmă și trebuie verificată de către specialist.

Uneori, preeclampsia poate avea o evoluție fulminantă, cu insuficiență renală și cardiacă, cu edem cerebral, cu convulsii și ducând chiar la moartea mamei. Și atunci, în funcție de momentul sarcinii când se declanșează, începe un soi de luptă concomitentă: ce faci ca să fie bine pentru mamă? Ce faci ca să fie bine pentru copil?

Dacă lucrurile acestea se întâmplă într-o perioadă precoce a sarcinii, înainte de 7-8 luni, sigur că viața copilului poate fi pusă în pericol, singura cale de a rezolva preeclampsia fiind declanșarea nașterii. În general, filozofia ginecologilor, cumva cinico-logică, este de a salva mama.

 

Sunt pacienții români suficient de informați în privința bolilor cardiovasculare?

Nu, categoric nu sunt suficient informați. Nici mass-media nu cred că ajută foarte mult în sensul acesta. Nici măcar reclamele de la televizor nu cred că sunt suficient de edificatoare în acest sens. Cred că se poate face mai mult.

 

Vintilă Mihăilescu scria despre „tabloidizarea sănătății”, tendință a pacienților de a-și căuta informația medicală în mediul online și a avea încredere în cele ce citesc. Își fac oamenii mai mult rău informându-se de pe internet?

Am avut nenumărate astfel de cazuri și unele cu siguranță au avut consecințe negative! Cancere neadresate medicului, cu numeroase căutări, cu tratamente naturiste, adresate medicului într-un stadiu în care, pur și simplu, ești legat de mâini și de picioare și ești depășit complet.

Așa că internetul a făcut și bine în sfera aceasta, dar și mult rău. Ideea este că omul, aflat în fața bolii, trebuie să înțeleagă că nu este chiar întâmplător că facultatea de medicină durează 6 ani și, după facultate, mai urmează niște ani de specializare. Și că un organism nu seamănă cu altul.

 

Sunteți asistent universitar în cadrul UMF „Carol Davila” de peste 10 ani. Cum sunt studenții din ziua de astăzi?

Sunt mult mai motivați, pentru că mulți fac medicina cu gândul de a emigra după facultate. După mulți ani în care erau 1-2 candidați pe loc la admitere, acum sunt în jur de 5-6.

Și, automat, te îndeamnă și pe tine, ca profesor, să te implici mai mult. Altfel, dacă vezi dezinteres în fața ta, lucrând în același timp într-un spital de urgență cu pacienți mulți, cu solicitări foarte multe, sigur că îți pierzi interesul dacă nu ai un feedback pozitiv.

 

Cum credeți că va arăta viitorul sistemului medical din România în contextul exodului constant de medici?

Părerea mea este că această situație nu se va schimba până nu se va înțelege la un nivel politic superior, pentru că știm că peștele de la cap se împute, că rezolvarea nu vine din creșterea salariilor și că, părerea mea, 80% dintre medicii care au plecat au făcut-o nu pentru salarii mai mari, ci pentru sentimentul de respect pentru ei, pentru munca lor, pentru efortul pe care l-au depus.

 

De unde ar veni acest respect dacă nu din remunerație?

Din dotarea spitalelor, din plasarea în locuri cheie a unor manageri cu viziuni, care să încurajeze și să canalizeze bani către cercetare și către învățământ.

Apoi, dotările mici care ne lipsesc. Să nu ne mai plângem că nu avem hârtie, că nu avem pixuri, pentru că avem și astfel de situații uneori; să se gândească puțin mai mult la scurtarea birocrației.

Bun, respectul înseamnă și un salariu mai mare, dar și personal medical mai numeros. Toți, de la nivel de infirmiere până la nivel de profesori universitari, muncim cât pentru cinci. Și asta o spun lucrând într-un spital central din București, nici nu vreau să mă gandesc cum este în provincie.

 

Ce notă de la 1 la 10 aţi da funcţionării sistemului medical din România în prezent?

Aș vrea să pot fi mai optimistă, dar cred că mai mult de nota 5 nu pot acorda.

 

Care sunt motivele pentru care acordați nota 5 sistemului medical românesc?

Pentru delăsare, neimplicare, pentru acel „merge și așa”, pentru corupția care există și în sistemul medical. Sunt însă ceva mai optimistă în ceea ce privește sistemul medical privat, nu doar ca dotări, dar și ca adresabilitate.

Și mai e un motiv pentru care dau această notă mică. Pentru faptul că se cunosc, dar nu se aplică și respectă protocoalele medicale. Ghidurile medicale, după părerea mea, nu sunt făcute ca să urmezi strictamente indicațiile pentru fiecare caz, dar este foarte important să ții cont de ceea ce nu ai voie să faci. Și orice ghid din cardiologie are aceleași indicații de clasă 3, care înseamnă că acel act este contraindicat, este nociv. Și de multe ori nu se ține seama de ghiduri.

 

Care este motivul pentru care nu sunt respectate ghidurile medicale?

Sunt improvizații care, de multe ori, nu sunt din vina medicului respectiv. Nu are la dispoziție medicamentele, nu are la dispoziție RMN-ul, nu are la dispoziție procedură intervențională de înaltă tehnologie etc. Și, atunci, nu aplică ghidul și nu aplică terapia standard recomandată.

Protocoalele te feresc de malpraxis. Ori, se parcă că încep să demareze tot mai multe procese de malpraxis în condițiile în care există aceste „mâini goale” ale medicilor și lucrurile devin, atunci, mult mai greu de judecat.

 

Dacă ar fi în puterea dvs, ce ați schimba la sistemul medical din România?

Aș vrea să văd și în România ceea ce am constatat într-un scurt schimb de experiență în Germania, ceea ce mi-a spus o doctoriță româncă emigrată acolo: Nu a existat vreodată să avem nevoie de un medicament și farmacia să nu ni-l furnizeze imediat. Și cu aceasta am spus tot.

 

Unde credeți că vă veți afla din punct de vedere profesional peste cinci ani?

Din punct de vedere al activității universitare, mi-aș dori să rămân în locul unde sunt în acest moment, în Spitalul Universitar, unde mi s-au creat multe șanse de dezvoltare. În același timp însă, doresc să-mi dezvolt activitatea și în mediul privat, unde sunt poate mai mult timp și mai mult confort de acordat pacientului și un management superior.

 

Pentru că medicina salvează vieți, aveţi un mesaj pe care să-l transmiteţi medicilor cititori ai revistei noastre?

Nu încetați să citiți și să vă informați despre boli, să ascultați sfaturile experților și să trăiți mai sănătos.