Peste 70 de oameni din Bucureşti şi Ilfov au beneficiat, anul trecut, de servicii de îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru a-şi depăşi starea de vulnerabilitate şi pentru a duce o viaţă demnă. Toate acestea au fost posibile în urma implementării de către Fundaţia Crucea Alb-Galbenă România a proiectulului „Servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu”, finanţat de United Way România.

Fundaţia Crucea Alb-Galbenă România a iniţiat acest proiect, în anul 2019, pentru a pune umărul la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu nevoi medicale speciale, majoritar vârstnice, dependente şi foarte dependente, cu stare socială precară, prin furnizarea de îngrijiri socio-medicale la domiciliu şi facilitarea accesului la serviciile de sănătate existente.

Furnizarea de servicii socio-medicale grupului ţintă selectat în cadrul proiectului a reprezentat activitatea de bază realizată de angajaţii şi voluntarii Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă. Acordarea acestor servicii s-a realizat integrat, fiind gândită, astfel încât să asigure o intervenţie complexă care să răspundă nevoilor reale ale beneficiarilor, să le asigure acestora o viaţă mai bună şi sentimentul de apartenenţă la societate.

„Valorile noastre au fost şi rămân respectul pentru pacient şi pentru demnitatea profesiei. Acestea ne-au fost mereu călăuză pentru a ne continua drumul în slujba demnităţii fiinţei umane, într-o Românie destul de debusolată şi debusolantă, într-o societate în permanentă schimbare, în care vârstnicii sunt lăsaţi în urmă! Ne propunem, în primul rând, să le redăm speranţa şi demnitatea seniorilor noştri care se simt abandonaţi de familie şi societate. Ne confruntăm, de câţiva ani deja, cu o îmbătrânire accelerată a populaţiei, nu doar la nivelul României, ci în întreaga Europă. Migraţia masivă a forţei de muncă din ultimii ani face însă ca situaţia României să fie cu atât mai gravă. Sprijinul Fundaţiei United Way România a fost esenţial pentru realizarea acestui proiect”, explică Măriuca Ivan, coordonator de proiect şi director general Crucea Alb-Galbenă România, necesitatea intervenţiei în sprijinul persoanelor vârstnice.

Proiectul a constat în furnizarea de servicii socio-medicale la domiciliu, în fiecare lună, pentru un număr de 60 de beneficiari din Bucureşti şi Ilfov, astfel încât în cursul anului 2019 au fost îngrijiţi în total 77 de beneficiari unici. Aceştia au primit îngrijiri furnizate de asistenţi medicali. În medie, fiecare persoană îngrijită a beneficiat de aproximativ 2,5 vizite pe săptămână.

Rezultatele înregistrate de proiectul iniţiat de Fundaţia Crucea Alb-Galbenă România arată că aproximativ 60% din beneficiarii cu patologie neurologică post-accident vascular cerebral au ajuns la un stadiu de semidependenţă şi/sau independenţă, în funcţie de gravitatea bolii. Trei sferturi (75%) din beneficiarii diabetici au învăţat să-şi administreze singuri medicaţia pentru controlul glicemiei. A fost eliminat aproape integral stresul familiei provocat de îngrijirea beneficiarului în fază terminală, prin prezenţa echipei Fundaţiei în momentele critice. A fost obţinută independenţa şi semidependenţa pentru efectuarea toaletei totale/parţiale, respectiv de 75% pentru îmbrăcare şi dezbrăcare. S-au redus cu până la 100% deplasările către instituţiile de specialitate efectuate de beneficiarii cu leziuni suprainfectate la care diagnosticul a fost clar stabilit. De asemenea, trei voluntari ai organizaţiei s-au implicat activ în activităţile proiectului, alături de personalul angajat.

Valoarea finanţării acordate de United Way România este de 100.000 de lei şi a permis acordarea de sprijin pentru 12 luni.