La data de 3 iulie 2023, temperatura medie globală a fost de 17,01 grade Celsius, depăşind precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius, într-o perioadă în care mai multe valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.


A fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată de meteorologi la nivel global, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, informează Reuters şi Agerpres.

Sudul Statelor Unite suferă de câteva săptămâni din cauza temperaturilor ridicate. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius.

Chiar şi în Antarctica, unde este iarnă în prezent, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadsky, amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă, a înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: +8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o celebrăm. Este o condamnare la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”, a declarat Friederike Otto, specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în combinaţie cu apariţia fenomenului meteorologic El Nino, sunt vinovate pentru temperaturile record.

 

 


Psihiatru (2)