Știri

OMS clasifică talcul drept produs „posibil cancerigen”, iar acrilonitrilul –„produs cancerigen”

Talcul a fost clasificat ca un produs posibil cancerigen de o agenţie de cercetare privind cancerul din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Agenţia a clasificat totodată drept produs cancerigen acrilonitrilul, utilizat în producţia de polimeri.
10 Iulie 2024
Știri
10 Iulie 2024

OMS clasifică talcul drept produs „posibil cancerigen”, iar acrilonitrilul –„produs cancerigen”

Talcul a fost clasificat ca un produs posibil cancerigen de o agenţie de cercetare privind cancerul din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Agenţia a clasificat totodată drept produs cancerigen acrilonitrilul, utilizat în producţia de polimeri.


Experţii de la Agenţia internaţională de cercetări asupra cancerului (IARC), reuniţi în oraşul francez Lyon, au publicat rezultatele studiilor lor în revista The Lancet Oncology, informează AFP şi Agerpres.

Ei au clasificat talcul, un mineral natural extras în numeroase regiuni ale lumii, ca fiind „posibil cancerigen” pentru oameni, având în vedere o combinaţie de dovezi (limitate) de cancer observate la om (cancer ovarian) şi dovezi suficiente, observate la animalele de laborator.

 

Contaminare cu azbest

Expunerea la talc are loc în principal la locul de muncă în timpul extracţiei, măcinării şi prelucrării mineralului sau în timpul fabricării produselor derivate. În cadrul populaţiei generale, ea se produce mai ales prin folosirea produselor cosmetice şi a pudrelor pentru corp care conţin talc.

Cu toate acestea, experţii nu exclud o anumite erori în studiile care au arătat o creştere a incidenţei cancerului. Deşi evaluarea s-a concentrat asupra talcului care nu conţine azbest, contaminarea talcului cu azbest nu a putut fi exclusă în majoritatea cercetărilor efectuate pe oamenii expuşi la talc, spun ei.

O sinteză a mai multor studii studii la care au participat 250.000 de femei din Statele Unite, publicată în 2020, nu a găsit nicio legătură statistică între utilizarea pudrei de talc pe organele genitale şi riscul de cancer ovarian.

În anii 1970, au fost exprimate îngrijorări cu privire la contaminarea talcului cu azbest, care se găseşte adeseori în imediata apropiere a mineralelor din care se extrage talcul. Studiile au indicat atunci un risc mai mare de cancer ovarian în rândul femeilor care foloseau produse cu talc.

 

Acrilonitrilul şi cancerul pulmonar

Agenţia din cadrul OMS a clasificat, de asemenea, ca fiind cancerigen pentru oameni acrilonitrilul, un compus organic volatil, folosit în principal în producţia de polimeri. Polimerii intră în compoziţia fibrelor textile din care se fac haine, covoare, în cea a materialelor plastice pentru produse de consum şi în piesele pentru automobile.

Decizia OMS se bazează pe „dovezi suficiente de cancer pulmonar” şi dovezi „limitate” de cancer vezical, la oameni, potrivit IARC.

Acrilonitrilul este prezent, de asemenea, în fumul de ţigară. Poluarea aerului reprezintă o altă sursă de expunere.

 




Oncolog

clasificare omstalc posibil cancerigenacrilonitril cancerigen
Te-ar mai putea interesa
Știri

OMS: varianta indiană a coronavirusului, clasificată drept „îngrijorătoare”

Varianta coronavirusului descoperită în India, B.1.617, a fost clasificată drept „îngrijorătoare”, pentru că se răspândeşte mai uşor, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). ...