La aproape trei ani de la declararea pandemiei, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) spun că infectările cu SARS-CoV-2 rămân o urgenţă la nivel global.
Agenţia ONU a arătat că, deşi numărul cazurilor de infectare în anumite părţi ale lumii este în scădere, statele trebuie în continuare să îşi menţină vigilenţa şi să facă eforturi pentru vaccinarea persoanelor celor mai vulnerabile, informează Reuters şi Agerpres.
„Deşi percepţia publică este aceea că pandemia s-a încheiat în unele părţi ale lumii, ea rămâne un eveniment de sănătate publică care continuă să afecteze negativ şi intens sănătatea populaţiei lumii”, a declarat comitetul OMS.
Comitetul a remarcat că, în pofida faptului că numărul deceselor săptămânale este la cel mai scăzut nivel înregistrat de la începutul pandemiei, acesta rămâne în continuare ridicat comparativ cu alte virusuri.
„Această pandemie ne-a mai luat prin surprindere înainte şi poate foarte bine s-o facă din nou”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Comitetul de urgenţă al OMS a declarat pentru prima dată epidemia de COVID-19 drept urgenţă de sănătate publică de interes internaţional la data de 30 ianuarie 2020. O astfel de măsură poate contribui la accelerarea cercetării, a finanţării şi a măsurilor de sănătate publică la nivel internaţional pentru a limita răspândirea unei boli.