Între 23 şi 26 septembrie, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a organizat a XIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale cu tema „Noutăţi terapeutice în tratarea cancerului în România”. Au fost invitaţi specialişti din domeniul sănătăţii, iar pacienţii au completat un chestionar, prin care au solicitat o serie de măsuri pentru creşterea calităţii vieţii.


După o pauză de un an, FABC a dorit o întâlnire directă cu colegii din ţară (peste o sută de pacienţi, apariţinători şi lider de asociaţii de pacienţi), pentru a discuta despre noile terapii privind tratarea cancerului, dar şi despre creionarea Planului Naţional de Oncologie la nivelul Parlamentului României, se arată într-un comunicat. Evenimentul a fost transmis integral, pe pagina de Facebook a FABC şi pe platforma Pacientul in Direct.

Printre invitaţi s-au numărat conf. dr. Diana Loreta Păun – consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială, senator Nicoleta Pauliuc - iniţiator proiecte legislative în domeniul oncologiei, conf. dr. Adela Cojan - preşedinte CNAS, prof. dr. Daniel Coriu – preşedinte Colegiul Medicilor România, prof. dr. Viorel - Robert Ancuceanu –preşedinte ANMDM. 

Pacienţii cu cancer au fost şi sunt în continuare în dificultate de a accesa serviciile medicale, multe tratamente lipsesc, iar problemele sunt multiple, s-a arătat în cadrul Conferinţei.

Principalele concluzii au fost următoarele:

  • Subfinanţarea cronică a Programului National de Oncologie;
  • Nedecontarea investigaţiilor medicale pe toate palierele care conduc la un tratament personalizat/ţintit;
  • Nedecontarea chirurgiei oncologice în privat, precum sunt decontate parte din procedurile de radioterapie şi chimioterapie;
  • Nedecontarea tuturor formelor de radioterapie;
  • Lipsa specialiştilor din radioterapie – medici, asistenţi, tehnicieni, fizicieni, dar şi în oncologie şi chirurgia oncologică.

La finalul conferinţei, pacienţii au completat un chestionar prin televoting, cu următorul rezultat:

  • În pandemie, pacienţii nu au avut acces facil la monitorizare, la tratamentele curative;
  • Nu şi-au găsit medicamentele indicate în tratamentul de zi cu zi, iar monitorizarea a lăsat mult de dorit;
  • Au fost întârzieri de luni de zile de la suspiciunea de cancer şi până la diagnosticarea certă, mulţi dintre pacienţi decedând până la diagnosticare;
  • Toţi respondenţii au solicitat implementarea Planului Naţional de Cancer. Prin acesta s-ar bugeta corect necesarul României privind acoperirea costurilor tuturor segmentelor medicale, începând cu screening, depistare precoce, control si tratament al cancerului, îngrijiri paliative. Pacienţii solicită şi un Registru National al Cancerului. 
  • Toţi pacienţii/participanţii au votat în unanimitate obligativitatea vaccinării tuturor pacienţilor/cetăţenilor ţării împotriva SARS-CoV-2, pentru ca şi România să intre într-o minimă normalitate şi în rândul ţărilor responsabile din UE;
  • În continuare, serviciile medicale oferite în spitalele de stat sunt deficitare, pacienţii alegând cu predilecţie serviciile private, chiar dacă implică coplată;
  • Peste 80% din respondenţi au declarat că au fost nevoiţi să îşi cumpere medicamentele necesare din schemele de tratament oncologice, chiar dacă aceste tratamente sunt gratuite prin Programul Naţional de Cancer;  
  • Pacienţii au reclamat lipsa din spitale a consilierii psihologice şi de nutriţie oncologică; 
  • Peste 70% din pacienţi au punctat lipsa implicării medicului de familie in diagnosticarea bolii.
Prin implementarea Planului National de Cancer, pacienţii speră într-o calitate a vieţii crescută, pentru ca lupta lor să fie doar cu boala, nu şi cu sistemul de sănătate.

Pe zona de ştiinţă şi politici publice, conf. univ. dr. av. Dan Cimpoeru a menţionat necesitatea reglementarii prescripţiilor off-label în România, astfel încât şi ţara noastră să se alăture celorlalte state UE care deja au făcut-o. Regimul off-label presupune ca un medicament să poată fi prescris pentru alte indicaţii decât cele din prospect. În multe situaţii, pentru pacienţii bolnavi de cancer este ultima alternativă terapeutică. De altfel, instanţele de judecată au confirmat aceasta poziţie şi au dat câştig de cauză pacienţilor în peste 85 de dosare, pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Pandemia a demonstrat necesitatea implementării sistemului de home delivery (transportul tratamentului la domiciliu), care ar oferi o şansa pacienţilor cronici nedeplasabili, în general, dar şi pacienţilor oncologici, în particular. Implementarea acestui sistem în Marea Britanie a adus economii la bugetul sanatatii de 5,5 miliarde lire sterline într-un an, se arată în comunicat.

Pacienţii mai cer de urgenţă depolitizarea sistemului de sănătate, precum şi o stabilitate la conducerea Ministerului Sănătăţii şi a celorlalte instituţii din sistemul sanitar.

Sursă foto: Facebook Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer

 

Oncolog