Pentru prima dată, particule prezente în aerul poluat au fost descoperite în plămânii şi creierele în curs de dezvoltare ale copiilor nenăscuţi. Cercetarea, realizată de experţi ai Universităţii din Aberdeen, Scoţia, şi ai Universităţii din Hasselt, Belgia, suscită îngrijorări cu privire la riscul ca toxicitatea poluanţilor să afecteze în mod direct dezvoltarea copiilor în perioada intrauterină.


Studiul arată nu doar că placenta este expusă la nanoparticulele de carbon din aerul poluat, ci şi că acestea ajung la făt în perioada intrauterină, încă din primul trimestru de sarcină. Particulele au fost identificate în interiorul organelor în curs de dezvoltare ale fătului, relatează The Independent şi Agerpres.

Aşa-numitul carbon negru este un compus eliberat în aer de centralele pe bază de cărbune şi lemn şi de alte surse care ard combustibili fosili.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de potenţialele consecinţe ale acestor particule asupra sănătăţii copiilor nenăscuţi.

„Ceea ce am demonstrat pentru prima dată este că nanoparticulele de carbon negru din aerul poluat nu doar că pătrund în placentă încă din primul şi al doilea trimestru, ci îşi croiesc apoi drum în organele fătului aflat în curs de dezvoltare, inclusiv în ficat şi plămân”, a spus profesorul Paul Fowler de la Universitatea din Aberdeen.

Cercetătorul a adăugat că mai îngrijorător de atât este faptul că aceste particule ajung şi în creierul uman în curs de dezvoltare, precizând că „este posibil ca aceste nanoparticule să interacţioneze în mod direct cu sistemele de control din organele şi celulele fetale umane”.  

„Ştim că expunerea la poluarea atmosferică în timpul sarcinii şi copilăriei a fost asociată cu copii morţi la naştere, naştere prematură, bebeluşi cu greutate redusă şi tulburări de dezvoltare a creierului, cu consecinţe ce persistă pe tot parcursul vieţii”, a completat prof. Tim Nawrot de la Universitatea din Hasselt.

Nawrot a adăugat că autorităţile de reglementare din domeniul calităţii aerului ar trebui să acţioneze, pentru a proteja „etapele cele mai predispuse (la poluare) ale dezvoltării umane”.

În 2020, un medic legist britanic a concluzionat că poluarea aerului din Londra a contribuit la decesul lui Ella Adoo-Kissi-Debrah, în vârstă de 9 ani. Fetiţa, care suferea de mai mulţi ani de astm, a murit în urma unor crize severe, notează The Independent.






Ginecologia (1)