Peste 16.000 de pacienţi oncologici din întreaga ţară au beneficiat de tratament administrat cu sprijinul inteligenţei artificiale, prin intermediul unei platforme la care au aderat până în prezent 45 de unităţi medicale din sistemul sanitar de stat, dar şi privat.


„Docviser”, prima platformă inteligentă dedicată oncologiei din România, a fost realizată de un medic specialist de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi de o companie software din Cluj-Napoca, ea putând fi accesată atât de la un calculator de birou, cât şi de pe telefon printr-o aplicaţie dedicată.

„Sunt 45 de unităţi medicale care au cont la noi în platformă şi suntem în creştere (...) Am ajuns acum ca pe platformă să avem peste 3.600 de pacienţi oncologici, cu peste 16.000 de tratamente care au fost administrate prin platformă şi nici nu mai ştiu câte comisii terapeutice făcute. Avem clinici partenere, avem atât spitale judeţene, cât şi spitale private şi chiar avem nişte instituţii mari, precum Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, spitale din Satu Mare, Galaţi, Braşov, Oradea, Spitalul Municipal Cluj, Spitalul Judeţean Cluj, deci cumva de prin toată ţara”, a declarat, pentru Agerpres, unul dintre fondatorii platformei, doctorul oncolog Alexandru Iliescu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Potrivit acestuia, platforma integrează circa 500 de scheme de tratament şi are avantajul că aduce în acelaşi loc tratamentul, medicii, farmaciştii şi asistenţii care trebuie să aplice acest tratamente, alături de tot istoricul medical şi datele despre pacient.

„Sunt multe spitale care au medici excepţionali, care pot să-ţi dea cel mai bun tratament, dar tu dacă nu te asiguri că recomandarea acelui medic ajunge şi în vena pacientului, restul circuitului e aproape cam cu zero, cu toată gândirea şi expertiza acelor doctori. Noi asta am făcut: am dus mai departe tipul ăsta de abordare. Am integrat farmacia în platformă, iar în momentul în care noi validăm o schemă de tratament, cu un singur click, ea ajunge la farmacia spitalului. Ulterior, în momentul în care medicaţia este pregătită, se printează automat etichete cu fiecare medicament, cu explicaţii legate de administrare şi se lipesc pe flaconul în care s-a făcut dizolvarea. Farmaciştii, când termină, trimit informaţia către asistenţi care, cu informaţia din aplicaţia mobilă sau aplicaţia de pe calculator, aplică schema de tratament a pacientului X, aşa cum a fost ea preparată”, a explicat directorul medical al spitalului din Zalău.

Doctorul subliniază faptul că digitalizarea economiseşte foarte mult timp şi dă o predictibilitate inclusiv pentru necesarul de medicamente pe care spitalul trebuie să le aibă în stoc şi pentru bugetul aferent tratamentelor oncologice. Platforma permite farmaciştilor şi un calcul precis al cantităţilor de medicamente ce se utilizează zilnic, ceea ce duce la economii importante, prin optimizarea utilizării medicaţiei.

Şi pacienţii pot avea acces la platformă, unde pot încărca documente sau pot vedea tratamentul pe care îl urmează şi datele lor medicale, în cazul în care doresc şi o a doua opinie.

Un element important al platformei este asistentul virtual, un sprijin esenţial pentru specialiştii care lucrează cu această aplicaţie.

„Trecem la o gestiune integrată a informaţiei şi aici avem partea de asistent de inteligenţă artificială în platformă. El ştie să traducă orice text pe care noi îl introducem, scanat sau fotografiat. E foarte uşor să discutăm cu asistentul virtual. El navighează prin suma documentelor pe care noi le avem şi extrage doar informaţia care ne interesează”, punctează medicul oncolog.

Prin expertiza celor peste 100 de medici înscrişi pe platformă se validează scheme de tratament pentru pacienţii oncologici şi există o practică unitară.

 

 

 

Oncolog