Din aceeași categorie
Guvernul a aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul „Marir Curie”, promovat de Ministerul Sănătății, informează reprezentanții Ministerului, într-un comunicat de presă.
Decizia a fost luată în contextul în care conducerea spitalului a avertizat că lipsa personalului a dus la închiderea a cinci paturi ATI.
Pe de altă parte însă, ministrul interimar al Sănătății a atras atenția că această aprobare reprezintă doar soluționarea unei situații punctuale și nu rezolvă problema majoră cu care se confruntă sistemul sanitar din România.
„Spitalele din întreaga țară continuă să funcționeze cu un deficit critic de personal, iar deblocarea celor 22 de posturi de la „M.S. Curie” nu poate reprezenta răspunsul la nevoile întregului sistem. Mă bucur că acest demers a fost aprobat, dar (...) nu putem abandona celelalte spitale, care se confruntă cu aceleași dificultăți. În multe unități sanitare, lipsa personalului afectează direct accesul pacienților la servicii medicale și pune o presiune uriașă asupra cadrelor medicale. (...) Pacienții au nevoie de personal medical suficient în toate spitalele, nu doar în câteva unități”, a punctat Cseke Attila.
De partea cealaltă, ministrul interimar al Finanțelor a subliniat că trebuie făcută o distincție între situațiile punctuale, justificate, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public.
„Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a punctat Alexandru Nazare.
posturiposturi scoase la concursmarie curiePeste 7.000 de posturi vacante din spitale vor fi deblocate
Ministerul Sănătății scoate la concurs peste 7.000 de posturi în unitățile sanitare de stat, informează un comunicat de presă.
...Noua secție ATI Neonatologie de la „Marie Curie”, funcțională în mai
Noua secție de ATI Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Sklodowska Curie” va fi dată în folosință la finalul lunii mai, a anunțat ministrul Sănătății.
...Spitalele pot organiza concursuri pentru posturile vacante
Ministrul Sănătății a anunțat că în Legea Sănătății au fost introduse prevederi care permit unităților sanitare să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante.
„În ședința de Gu...
