Dr. Wargha Enayati, preşedintele Fundaţiei Inovatii Sociale Regina Maria, anunţă extinderea reţelei sale de policlinici sociale prin achiziţionarea majoritară a celei de-a treia clinici sociale din Bucureşti.


Această achiziţie reprezintă o premieră în peisajul serviciilor medicale si al ONG-urilor din România, consolidând prima reţea de policlinici sociale unde au acces şi persoanele cu venituri mici dar cu nevoi medicale mari, se arată într-un comunicat.

Unul dintre obiectivele noii clinici este de a atrage şi medici din toate specialităţile, inclusiv in contractare cu CNAS, care sa ofere asistenţa medicală necesară tuturor categoriilor de pacienţi. Un avantaj al acestei clinici, dar şi al întregii reţele de policlinici ce aparţine Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria, este de a susţine pacienţii din categoriile defavorizate şi cu sprijinul pacienţilor plătitori. 

Prin achiziţia a 51% acţiuni în noua clinică, Fundaţia doctorului Wargha Enayati intră într-un parteneriat cu Cristina Bâtlan, colega sa din emisiunea „Imperiul Leilor”. Expertiza dr. Wargha Enayati în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor din sectorul serviciilor medicale începând cu crearea şi dezvoltarea primei reţele de policlinici şi spitale din România acum 28 de ani, este binecunoscută. Acest parteneriat nou format aduce împreună o vastă experienţă de 13 ani în domeniul medical al Fundaţiei şi expertiza de business a familiei Bâtlan, completate de viziunea inovatoare a doctorului Wargha Enayati.

„Din dragoste pentru oameni am ales mereu proiecte care să schimbe şi să aibă impact asupra comunităţii. Munca dedicată a echipei Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria nu doar că reflectă nobilă lor misiune, ci şi răspunde la nevoile urgente ale celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Am ales pentru a treia clinică să întru în parteneriat cu prietena mea Cristina Bâtlan tocmai pentru că ştiam că şi ea împărtăşeşte aceeaşi viziune de servire şi ajutor a oamenilor care, în general, primesc prea puţin din partea societăţii. Sunt entuziasmat de acest nou proiect şi aştept cu drag pacienţii să se alăture acestui proiect special care este Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria”, a spus dr. Wargha Enayati, preşedintele Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria, fondator Enayati Medical City şi al Reţelei private Regina Maria.

 

InClinic Rahova - cea mai mare clinică a Fundaţiei

Prin această achiziţie, InClinic Rahova devine cea de-a treia şi cea mai mare clinică a Fundaţiei Inovatii Sociale Regina Maria, marcând o nouă etapă în furnizarea de îngrijire medicală de calitate pentru comunitate. Clinica din Rahova a Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria are o suprafaţă de 1.100 de metri pătraţi şi este bine amenajată, ceea ce o face o investiţie valoroasă.

Această noua adiţie la reţeaua Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria a fost motivată si de interesul strategic de extindere in zona Rahova, care este un cartier dens populat şi cu probleme mari sociale şi medicale. 

 

Specialităţi medicale oferite

Clinica va oferi o gamă largă de specialităţi medicale pentru a răspunde nevoilor diverse ale comunităţii, printre care se numără: Cardiologie, Medicină Internă, Ginecologie, Neurologie, EMG, Dermatologie, Chirurgie generală, Pediatrie, Psihologie, ORL, Ortopedie, Gastroenterologie, Terapia durerii, Reumatologie, Urologie, Diabetologie, Oftalmologie, Endocrinologie, Kinetoterapie, Medicină de Familie şi Geriatrie.

Accesul la servicii medicale este oferit tuturor categoriilor de pacienţi, pe modelul implementat cu succes la Clinica Sala Palatului, incluzând pacienţi cu plată, pacienţi asiguraţi şi în curând pacienţi neasiguraţi.

InClinic Rahova este situată pe str. Malcoci 2B, etaj 1, sector 5, Bucureşti, iar pentru programări se poate suna la 0723.155.255.

 

Despre Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria

Fundaţia Inovatii Sociale Regina Maria este o organizaţie non-profit dedicată îmbunătăţirii accesului la serviciile medicale de calitate pentru toţi, indiferent de situaţia financiară. Cu o experienţă solidă în furnizarea de îngrijire medicală şi un angajament ferm faţă de comunitate, Fundaţia lucrează în permanenţă pentru a aduce schimbări pozitive în sistemul de sănătate românesc. Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria deţine in prezent trei policlinici sociale, trei centre educaţionale, un centru medical mobil ce a oferit sprijin sutelor de refugiaţi ucraineni în ultimii doi ani.

 




Medic